Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii din sindicatul "Spiru Haret" Suceava vor sa declansaze greva generala la nivel de judet

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 22 octombrie 2009 ·

"Suntem capabili sa declansam greva generala la nivel de judet, daca avem minim 51% din voturile profesorilor afiliati sindicatului. Din ce am primit pana acum, marea majoritate a profesorilor sunt pentru declansarea grevei generale" a declarat liderul Sindicatului Judetean "Spiru Haret" Suceava, Constantin Cernica. Pe de alta parte, liderul Sindicatului "Bucovina" Radauti, Gheorghe Sorodoc, a declarat ca, in urma intalnirii de ieri cu liderii de sindicat si a discutiilor purtate cu federatia din care fac parte, miscarile de protest se suspenda pana dupa alegeri. La finalul acestei luni, Sindicatul Judetean "Spiru Haret" Suceava va organiza o intalnire cu toti liderii pentru a centraliza rezultatele referendumului cu privire la declansarea grevei generale incepand cu 16 noiembrie a.c. In momentul de fata, liderii sindicali inclina spre declansarea grevei, fiind dispusi sa initieze miscarile de protest chiar numai la nivel judetean, indiferent de ce va decide federatia. "Suntem capabili sa declansam greva generala la nivel de judet, daca avem minim 51% din voturile profesorilor afiliati sindicatului. Din ce am primit pana acum, marea majoritate a profesorilor sunt pentru declansarea grevei generale. Singura exceptie este Poieni-Solca, unde profesorii au ales sa nu participe la greva generala", a declarat Constantin Cernica, liderul Sindicatului Judetean "Spiru Haret" Suceava. Pe de alta parte, liderul Sindicatului "Bucovina" Radauti, Gheorghe Sorodoc, a declarat ca, in urma intalnirii de ieri cu liderii de sindicat si a discutiilor purtate cu federatia din care fac parte, miscarile de protest se suspenda pana dupa alegeri. "La nivelul federatiei s-a luat decizia suspendarii actiunilor revendicative pana la formarea unui nou Guvern, dat fiind faptul ca Guvernul a fost demis. Greva era preconizata pentru perioada 16-22 noiembrie a.c., asteptam sa vedem ce se intampla cu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 3 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum 13 minute
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 40 minute
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 35 minute
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°