Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 octombrie 2009 ·

Copiii „pasionaţi“ de suzetă pot avea

dificultăţi de vorbire

Obiceiul bebeluşilor de a ţine mereu suzeta în gură, de a se hrăni din biberon sau de a-şi suge degetul le poate afecta vorbirea dacă părinţii lasă această „plăcere“ să dureze mai mult decât ar fi normal. Potrivit unui studiu efectuat de o echipă de medici sud-americani, dacă adoptă aceste obiceiuri prea mult, copiii ar putea avea dificultăţi în a emite anumite sunete şi au tendinţa de a simplifica unele cuvinte. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 128 de copii, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani. Cercetătorii au adunat informaţii despre obiceiurile copiilor şi despre modalitatea prin care au fost hrăniţi la vârste fragede, apoi au compilat aceste date şi au evaluat vorbirea fiecărui subiect. S-a constatat că micuţii care fuseseră hrăniţi cu biberonul doar până la vârsta de nouă luni aveau mai puţine dificultăţi de vorbire decât cei care şi-au supt degetul sau au fost prieteni buni cu suzeta până după vârsta de trei ani. „Rezultatele analizei noastre sugerează faptul că aceste obiceiuri, pe care mulţi părinţi le impun tocmai pentru a-şi proteja copiii, pot avea efecte negative asupra dezvoltării abilităţilor de vorbire ale micuţilor“, a declarat autorul studiului, Clarita Barbosa. Ea a adăugat că această descoperire este foarte importantă, mai ales pentru că, în ultimii zece ani, biberoanele şi suzetele au început să fie folosite aproape excesiv. În schimb, studiul a confirmat ceea ce se ştia deja, şi anume că alăptatul are efecte benefice pentru dezvoltarea copiilor, întrucât îi ajută să îşi coordoneze respiraţia şi îi învaţă să dezvolte anumite procese, ca de exemplu înghiţirea alimentelor şi, mai târziu, articularea sunetelor. Copiii „pasionaţi“ de suzetă pot avea

dificultăţi de vorbire

Obiceiul bebeluşilor de a ţine mereu suzeta în gură, de a se hrăni din

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°