Şi-a dedicat timpul copiilor şi a format un grup de dansuri ţigăneşti şi unul de dansuri populare româneşti.
Cine o cunoaşte pe Gabriela Popa ştie că era inevitabil să ajungă în învăţământ. „Din partea mamei, eu sunt la a cincea generaţie care lucrează în învăţământ. Probabil s-a transmis o genă şi la mine. La trei ani mergeam deja la şcoală cu sora mea mai mare. Învăţătoare era una dintre surorile mamei, directoare era o altă sora de-a mamei. Îmi plăcea ce se făcea acolo“, îşi aminteşte Gabriela Popa.
Când era în clasa a VIII-a, la o oră de dirigenţie, copiii au fost puşi să scrie ce profesie doreau să îmbrăţişeze, dar fără să semneze foile respective. „Eu am spus atunci că doresc să lucrez cu copii la clasă, astfel încât toţi să rămână cu gurile căscate. După ce am luat examenul la Liceul Pedagogic, i-am scris dirigintei şi ea mi-a spus că a ştiut, la vremea respectivă, care a fost raspunsul meu şi că am înclinaţii spre aşa ceva“, povesteşte cadrul didactic care a intrat în învăţământ în 1975, ca educatoare într-o comună din judeţul Dâmboviţa.
„Aveam o sală de clasă improvizată, de 16 metri pătraţi, cu un godin. A trebuit să pun pe pereţi poveşti desenate de mine, lucrări făcute de mine, ca să aibă copiii o plăcere când veneau la grădiniţă. Apoi am lărgit încăperea respectivă, am făcut sobă de teracotă. Mergeam alături de căruţaşul dat de primărie să aduc nisip, să aduc teracota, să aştept părinţii la autobuz, când veneau de la serviciu, pentru a aranja spaţiul de învăţământ împreună“, spune Gabriela Popa. Pentru că nu era asfalt pe uliţele comunei, educatoarea stergea copii pe ghetuţe de noroi, în fiecare dimineaţă. Sacrifica rufe de acasă, ca să aibă în fiecare zi cârpe curate.
Iubeşte pe toată lumea
În prezent, îşi desfăşoară activitatea la grădiniţa din localitatea Bucov, de la marginea Ploieştiului, unde a în