Fostul candidat la preşedinţie a nimerit pe mâna celui care a decis că Gigi Becali trebuie să rămână după gratii şi că Sorin Ovidiu Vîntu trebuie să execute doi ani de închisoare. Sursa: Mediafax
Nati Meir a avut ghinion. Căzut din postura de candidat la preşedinţie în cea de acuzat, coloratul personaj s-a trezit marţi, după o noapte petrecută în spatele gratiilor, că un dur în robă avea să-i hotărască viitorul pe termen scurt. Şi era uşor de imaginat ce urma să se întâmple, ţinând cont de faptul că avea de-a face cu un judecător care, în aprilie, îl păstra pe Gigi Becali „la răcoare” şi care, în 2005, hotărâse condamnarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani de închisoare cu executare.
Pentru magistratul Dorel Matei, Nati Meir - acuzat de înşelăciune şi deţinere şi punere în circulaţie de valori falsificate, în fapt bancnote „de jucărie” - a fost o pradă uşoară.
Eforturi inutile
Mai bine de patru ore. Atât a stat, ieri, Nati Meir în faţa instanţei, încercând să-şi demonstreze nevinovăţia. Eforturile sale şi cele ale avocatei acestuia, Violeta Podolian, au fost însă inutile, întrucât dosarul fostului prezidenţiabil a încăput pe mâna judecătorului Dorel Matei. După maratonul de declaraţii date de Meir şi de avocatul său, magistratul a decis trimiterea acuzatului după gratii pentru 29 de zile.
„Dacă pleci, te ard!”
Răbdarea lui Matei a fost testată încă de la începutul audierilor în dosar, susţin surse judiciare. Meir a fost adus la Tribunalul Bucureşti, miercuri, în jurul orelor 16.00, cu cătuşele la mâini, fiind reţinut de procurori.
În doar o jumătate de oră, i-a expirat însă ordonanţa de reţinere, valabilă 24 de ore. Din acel moment, era un om liber, iar şedinţa de judecată nu dădea semne că ar începe prea curând. Exprimându-şi dorinţa de a pleca, Nati Meir a primit rapi