În premieră pentru fotbalul românesc, diseară se va intra în stadion doar pe bază de bilet şi buletin de identitate. Suporterii pregătesc răzbunarea prin gesturi rasiste
Steaua - Fenerbahce e meciul finalului de an în Ghencea. Derby-ul grupei H, aşteptat încă de la tragerea la sorţi, va avea însă şi o altă miză în afara confruntării strict fotbalistice. Un nou episod al războiului dintre conducerea clubului din Ghencea şi o parte a suporterilor, care îl contestă violent pe Gigi Becali.
După ce Steaua a interzis la grămadă toţi abonaţii de la peluze, diseară în Ghencea va fi tensiune maximă.
CE PREGĂTEŞTE STEAUA
Măsuri incredibile la accesul în stadion
1. Nimeni nu intră fără buletin. Ordinul Stelei a fost clar către firma de stewarzi şi către Jandarmerie: "Absolut nimeni, indiferent de persoană, nu va pătrunde pe stadion dacă propriul bulentin nu are aceleaşi date ca şi pe bilet".
2. Jandarmul face identificare facială. După ce suporterul va face dovada că biletul şi cartea de identitate au aceleaşi date, un jandarm va încerca să îşi dea seama dacă buletinul respectiv aparţine persoanei care a venit la stadion. Suporterul intră în arenă doar dacă jandarmul se convinge că poza din actul de identitate seamănă cu persoana din realitate.
3. Fotografiaţi. După cele două "teste", va urma un altul. Se va trece printr-un filtru în care fanii vor fi percheziţionaţi la sînge, după care li se va face o fotografie cu o cameră amplasată deasupra turnichetului, tocmai pentru ca respectivul să rămînă în baza de date.
4. Big-Brother Ghencea. Din camera de monitorizare situată în spatele cabinelor TV şi Radio, se va urmări comportamentul tuturor spectatorilor pe timpul jocului: "Cine va fi văzut că aruncă cu torţe sau că provoacă alte incidente va fi localizat şi i se va transmite prin sta