Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Cu canabisul în podul casei

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Alţi doi cultivatori de cannabis au fost descoperiţi de către poliţiştii maramureşeni, ieri. Aceştia domiciliază în localitatea maramureşeană Ardusat şi au fost puşi sub acuzaţie după o lungă acţiune de filaj şi o descindere a specialiştilor de la Crima Organizată. Operaţiunea a fost supervizată de un procuror al DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş. Unul dintre suspecţi,  Daniel Ionuţ Misky, de 32 de ani a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar celălalt tânăr M.M.V. ,de 30 de ani, a fost lăsat în libertate pe perioada cercetărilor.

Poliţiştii maramureşeni arată că plantele de canabis au fost cultivate pe două terenuri situate pe raza localităţii Ardusat în luna mai 2009. În urmă cu câteva zile, cei doi tineri au recoltat plantele şi le-au depozitat în podul unui imobil din localitate, cu scopul de a le pregăti în vederea uscării pentru consum şi distribuţie. „ Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 5 kilograme de canabis”, a declarat pentru Adevărul de Seară, ediţia Baia Mare, Dumitriţa Hotea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş.

Acuzaţia care planează asupra celor doi e cea de trafic şi consum ilicit de droguri. 

La finele lunii septembrie, oamenii legii au făcut o captură de aproximativ 150 de kilograme de canabis cultivate în localitatea maramureşeană Corni din comuna Bicaz şi destinate vânzării pe piaţa clujeană. Atunci au fost arestaţi preventiv patru tineri – Radu Verdeş - 28 ani, Ioan Lobonţ - 36 ani, Florin Tyetys - 33 ani şi Tudor Ţiplea - 26  ani.

 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 48 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi, întrebată dacă turul l al alegerilor prezidenţiale ar trebui anulat de CCR: Ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat

News.ro acum 42 minute
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un cand

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 26 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 2 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°