Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta... Mihaela Mihai!

Publicat in Jurnalul, joi 22 octombrie 2009 ·

"Modestia m-a ţinut în loc ani la rând..." "Toată viaţa mea a fost o înşiruire de valuri, de momente de disperare sau de intensitate creativă. Dar «firul roşu» a fost curiozitatea care duce la învăţătură. Sunt un fel de pasăre Phoenix care renaşte fără încetare din propria cenuşă", spunea artista. Mihaela Mihai îşi sărbătoreşte în curând ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"După şapte ani la rând deschişi spre activităţi publice, spre sprijinul semenilor mei, a venit rândul unui an focalizat pe viaţa mea personală. Unii îl numesc «an sabatic». Mă regăsesc, îmi construiesc o căsuţă la ţară, pe spinarea dealului meu. Trăiesc experienţa asta ca pe o aventură pasionantă. E o parte de management care nu este aşa de complicată, dar partea frumoasă este creaţia. Volume, spaţii, curbe şi proporţii se îmbină armonios. Mă situez şi respir în spaţiul şi aerul curat. Nu mai vreau să locuiesc în Bucureşti. Sunt liber profesionist, în două ore pot fi prezentă la orice eveniment din Capitală.

Ca de obicei, deschid calea. Peste câţiva ani, vor face toţi ca mine.

Muzica rămâne vie ca un fluviu tainic în fiinţa mea. Mă las purtată către compoziţie cu aceeaşi uimire. Nu ştiu dacă-mi voi mai putea face auzit glasul, sunt mulţi cei care sunt împotrivă, din motive ce nu au întotdeauna legătură cu muzica. Oricum, las în urma mea frumosul, dar gloria postumă nu mă încălzeşte cu nimic. Am pornit în viaţă cu nişte principii, primite din lecturile mele şi de la oamenii providenţiali care mi-au ieşit în cale: onoare, perfecţionism, onestitate. «Motorul» meu este sentimentul demnităţii, care le cuprinde pe toate. Le-am practicat uneori cu înverşunare, alteori cu voluptate. Regret momentele de slăbiciune faţă de oameni sau situaţii care nu mă meritau, timpul pierdut, chiar şi prea multă modestie care m-a ţinut în loc ani la rând...

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 51 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

VIDEO Trump cere acum ţărilor NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare şi nu exclude folosirea forţei pentru a obţine Groenlanda

HotNews acum 45 minute
Viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, a cerut țărilor membre NATO să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare. Demersul, care ar reprezenta mai mult decât dublarea obiectivului actual, reprezintă o nouă provocare pentru alianţa transatlantică, note

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Ana Birchall anunţă că va candida din nou la alegerile prezidenţiale: Voi candida pentru că iubesc această ţară

Mediafax acum o ora
Ana Birchall anunţă că va candida şi la următoarele alegeri prezidenţiale. Sunt milioane de voci de români care cer o ţară în care să creadă. Sunt aici, le aud vocile, să le arăt că există bună-credinţă şi patriotism”, afirmă ea. Ea a obţinut 0,46%

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 3 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Donald Trump anunţă o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea de noi centre de date în SUA

News.ro acum 51 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi o investiţie străină de 20 de miliarde de dolari pentru construirea unor noi centre de date în Statele Unite, din partea lui Hussain Sajwani, miliardar din Emiratele Arabe Unite şi fondator al

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 4 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Gigi Becali, la prima intervenție din 2025 » A anunțat ce se întâmplă cu transferurile lui Olaru și Târnovanu: „L-a sunat Giovanni”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a intrat în direct și a explicat situația celor doi jucători ai campioanei care ar putea pleca în această iarnă. Este vorba despre portarul Ștefan Târnovanu (24 de ani) și căpitanul Darius Olaru (2

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum 2 ore
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/10°
mie.

6°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°