Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Barack Obama: strategia din Afganistan va fi gata înaintea alegerilor

Publicat in Adevarul, joi 22 octombrie 2009 ·

Statele Unite ale Americii ar putea să adopte o nouă strategie privind războiul cu talibanii din Afganistan până la noile alegeri prezidenţiale afgane din 7 noiembrie Preşedintele american Barack Obama a declarat într-un interviu acordat NBC că nu va anunţa decizia înaintea votului. "Cred că este foarte posibil să avem o decizie până la legeri. S-ar putea însă să nu o anunţăm", a zis liderul de la Casa Albă, citat de VoaNews.com.

" Nu vrem să punem resursele înaintea strategie i", a adăugat el.

Citiţi aici mai multe informaţii.

Liderul forţelor americane din Afganistan, generalul McChrystal, a cerut între 10.000 şi 40.000 de soldaţi americani suplimentari, un efort pe care Washingtonul, dacă îl va face, ar vrea să îl imite şi aliaţii săi, în limita mijloacelor de care dispun. Însă preşedintele american Barack Obama îşi va anunţa decizia abia peste câteva săptămâni, adică după ce se va clarifica situaţia politică de la Kabul. Preşedintele afgan Hamid Karzai, candidat pentru un al doilea mandat, a acceptat marţi organizarea unui al doilea tur de scrutin, după ce au fost confirmate fraude la scară largă după primul tur, din 20 august.

Unii aliaţi europeni au transmis semnale contradictorii. Premierul britanic Gordon Brown a anunţat săptămâna trecută că va trimite 500 de soldaţi suplimentari şi le-a cerut altor ţări NATO să îi urmeze exemplul . La polul opus, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a precizat că Parisul nu va trimite "niciun om în plus" în Afganistan . Potrivit unui diplomat, ţări precum Italia, care au trimis 500 de soldaţi suplimentari, temporar, pentru a asigura securitatea primul tur de scrutin al alegerilor, ar putea cel puţin să decidă să îi menţină şi pentru turul doi din 7 noiembrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025. Palme d’Or, câștigat de regizorul Jafar Panahi, pentru „Un simplu accident”. Palmaresul complet al festivalului

HotNews acum 57 minute
Regizorul iranian Jafar Panahi a câştigat, sâmbătă, Palme d’Or cu „Un simple accident”, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, informează News.ro. Premiul a fost prezentat de Cate Blanchett. Un film uluitor în care un accident

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum o ora
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 2 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum 3 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 9 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 5 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/22°
dum.

7°/14°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
Timisoara
acum

11°
sâm.

10°/15°
dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°