„Sunt trist! Asta este, mergem înainte!“. De ceva timp, Universitatea merge înainte. Chiar dacă în clasament ne zbatem să scăpăm de la retrogradare, mergem înainte. Tristeţea patronului ar fi fost justificată, dacă nu s-ar fi ajuns în această stare tocmai din pricina sa, din cauza acestui „mergem înainte“. Nu contează că nu s-a investit deloc în vară, că avem o conducere de amatori penibili, că pregătirea fizică au făcut-o nişte „specialişti“, că fostul antrenor era slab şi, bineînţeles, că poziţia actuală e jenantă. Mergem înainte, iar dacă oricine crede altceva, atunci acela este ori prost, ori duşman, şi o face pentru că datul din gură e gratis.

Mai nasol este când trăncănitul costă bani, dar nu aduce şi rezultate. Sunt deja patru ani în care te-ai bătut cu pumnul în piept în încercarea de a-ţi depăşi condiţia, de a-ţi ajunge idolii mioritici şi de a dovedi tuturor că disimularea este o artă şi că ai avut ce învăţa de la predecesorii tăi. Mititelule, eşti mare! Ţi-a dovedit-o Napoli sâmbătă, cu o dedicaţie pentru tine şi Mitu. Ţi-o tot arată destinul de când ai preluat echipa şi ţi-o va demonstra şi timpul, atât de răbdător, până acum, cu tine şi cu poveştile pe care le tot îndrugi în fiecare zi speriat, parcă, de clipa în care o să spui adio Ştiinţei.

Ne este din ce în ce mai clar faptul că utopia unui patron sufletist a fost o mare prostie. Degeaba faci alegeri cu sufletul dacă nu te susţin o minte ageră şi, mai ales, un cont sănătos. În zadar îţi propui să atingi cerul, când tu nu poţi nici să te ridici în picioare şi să mergi singur.

Salariile sunt la zi, dar jocul Universităţii sugerează altceva. Fotbaliştii „guralivi“ sunt îndepărtaţi prin „scenete“ care să le mascheze vânzarea. Dacă echipa nu are rezultate, vinovaţi sunt arbitrii sau ghinionul. Suporterii, dacă au pretenţii, sunt alungaţi, iar dacă nici atunci „nesimţiţii“ nu se supun, trecem