Energia Pandurii Târgu Jiu vrea să demonstreze în faţa liderului neînvins al Ligii Naţionale de handbal masculin, HCM Constanţa, că obiectivul acestui sezon, calificarea în cupele europene, este realist.
Energia şi-a propus să nu piardă acasă în acest sezon, indiferent de numele adversarului, şi până acum a câştigat tot la Târgu Jiu. Următorul adversar, HCM Constanţa, care a învins granzii Montpellier şi Pick Szeged în Champions League, este însă un prag greu de trecut de elevii lui Stângă. Gorjenii trebuie să joace şi cu inima astăzi, de la ora 19.30, pentru a răpune liderul. „Nu ne trebuie o minune ca să batem. Trebuie să jucăm cu inima şi să avem sprijinul spectatorilor. Au doi portari de excepţie, care se suplinesc reciproc“, a spus Vasile Stângă. Tehnicianul Energiei anticipează o luptă dură pe semicerc şi speră ca elevii săi să poată rezista până la final. „Va fi o luptă fizică. Sper ca arbitrii să sancţioneze faulturile dure. Va fi un meci adevărat. Kurteş se apără foarte agresiv. Pentru arbitri e greu să elimine jucători pentru că toţi evoluează bine. Sper să fim mai agresivi decât ei şi mai motivaţi. Nu avem nimic de pierdut, este un meci în care trebuie să demonstrăm că suntem mai buni. Putem ajunge şi pe primul loc“, a mai spus Stângă.
„Nu e un meci special“
Debarcat de la HCM Constanţa în urmă cu un an, chiar înainte de startul sezonului, Vasile Stângă nu mai are resentimente faţă de conducătorii grupării dobrogene. „Nu este un meci special. I-am antrenat, îi cunosc. Unii băieţi sunt de caracter. În fiecare echipă sunt probleme. O formaţie cum e Constanţa, cu cel mai mare buget din ligă, normal că trebuie să aibă obiective de performanţă. Toată gaşca de oameni puternici vine la meciurile Constanţei şi ajută financiar echipa“, a comentat Stângă. Tehnicianul a studiat în amănunt jocul echipei lui Kurteş şi ştie care sunt oame