Propunerea ca Lidia Barbulescu sa fie numita presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie este o declaratie antireformista explicita din partea CSM, o rusine pentru magistrati, o provocare adresata seful statului si o sfidare a Comisiei Europene. Pana la urma, veti spune, de ce e atat de scandalos ca un judecator mediocru ajunge in varful sistemului judiciar din Romania? Ce poate face, de acolo, un judecator? Ce puteri are ca sa influenteze in rau un intreg sistem? Diavolul se ascunde in detalii si regulamente. Citite cu atentie, din ele rezulta ca seful instantei supreme are o influenta enorma, nu doar simbolica. Inalta Curte s-a dovedit pana azi cimitirul marilor dosare.
Impostorul agresiv. In primul rand, CV-ul Lidiei Barbulescu descrie perfect nulitatea agresiva, specie de mare succes in Romania. Zece ani la Judecatoria din Slatina, inca vreo 14 la Tribunalul Olt, dupa care, tusti, de pe umerii Rodicai Stanoiu sare direct la Curtea Suprema.
Mai aruncati un ochi in CV-ul damei: Lucrari publicate, zero. Activitate stiintifica, zero. Activitate in cadrul societatii civile, zero. O mica eroare biografica. S-a batut, la televizor, pentru lefurile magistratilor si cu Traian Basescu. Perfecta pentru sefia Inaltei Curti.
Cazul Stanculescu. Dar ce a judecat ea la Inalta Curte? De exemplu, un recurs in anulare in dosarul lui Victor Athanasie Stanculescu. A fost presedintele completului care l-a tot judecat trei ani si in final l-a admis.
Generalul a scapat ani de zile de condamnare in dosarul Revolutiei si cu ajutorul celei propusa astazi de CSM sa conduca Inalta Curte. Dar sa zicem ca dosarele sunt ceva complicat, inaccesibile intelegerii muritorilor de rand. Cum e, totusi, posibil, ca dintre zecile de juristi eminenti, de doctori in drept si alte somitati, Inalta Curtea sa se procopseasca cu un CV penibil de gol?
