De rezultatele proiectului vor beneficia şi locuitorii din comunele Piatra Şoimului şi Rediu
Astăzi au fost demarate lucrările de realizare a unei staţii de transfer pentru deşeuri în oraşul Roznov. Conform contractului, durata de execuţie a lucrărilor este de 30 zile.
Investiţia este inclusă în Proiectul „Construcţie staţie de transfer pentru deşeuri şi sistem de colectare selectivă în oraşul Roznov, judeţul Neamţ”, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene prin Programul Phare 2005 Coeziune Economică şi Socială.
Durata proiectului este de 20 luni şi a început pe 1 ianuarie 2008. Partenerii administraţiei locale din Roznov sunt Consiliile Locale Rediu şi Piatra Şoimului. Scopul final constă în creşterea gradului de reciclare şi valorificare a deşeurilor, în îmbunătăţirea nivelului de protecţie a mediului înconjurător şi în reducerea riscurilor asupra populaţiei din zonă.
Pe lângă staţia de transfer vor fi amenajate şi 41 de puncte de colectare selectivă. Totodată, vor fi achiziţionate 164 de eurocontainere şi trei mijloace de transport specifice pentru compactarea şi transportul deşeurilor menajere.
Finanţarea nerambursabilă atrasă pentru acest proiect de către Consiliul Local Roznov este de 628.800 de euro, la care se adaugă contribuţia locală care depăşeşte 77.000 de euro.
De rezultatele proiectului vor beneficia peste 22.000 de locuitori şi 450 de agenţi economici de pe raza celor trei localităţi.