Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpşunarii au devenit amintire

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 octombrie 2009 ·

Aproximativ 150 de părinţi din Dolj au solicitat, în ultimele luni, reînmatricularea copiilor în unităţile de învăţământ după ce au revenit de pe meleaguri străine, în timp ce alţi 200 au cerut întreruperea studiilor elevilor pentru a pleca împreună cu aceştia în străinătate.

În semestrul II al anului şcolar 2008-2009, zeci de părinţi au solicitat reînmatricularea copiilor la unităţile de învăţământ doljene. Dacă în anii trecuţi, majoritatea celor care se întorceau sau plecau din ţară alegeau ţări ca Italia, Spania, Franţa, situaţia s-a schimbat radical.

„Cei care s-au întors în ultimele luni în ţară au fost plecaţi în Portugalia, Grecia, Danemarca, Palestina, Irlanda şi chiar SUA. De la începutul lunii septembrie şi până la jumătatea lunii octombrie 2009, am avut alte zece solicitări de reînmatriculare a unor copii proaspăt veniţi din Portugalia, Elveţia, Grecia, SUA, Canada“, a precizat Mihaela Moţăţeanu, inspector general adjunct ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

În timp ce mulţi craioveni s-au întors pe meleagurile natale, alţii şi-au luat familiile şi au părăsit ţara. În ultimul semestru al anului şcolar 2008-2009, 53 de părinţi au depus cerere de retragere a copiilor de la şcolile craiovene, iar de la începutul anului şcolar 2009-2010, alţi 146. Cei mai mulţi dintre copii sunt elevi de ciclul primar, urmaţi de cei de gimnaziu. Destinaţiile spre care au plecat elevii doljeni sunt Belgia, Cipru, Grecia, Austria, SUA şi Irlanda.

În anul şcolar 2007-2008 s-au retras din învăţământul doljean 437 de copii, dintre care cei mai mulţi sunt elevi de gimnaziu - 199, urmaţi de cei din ciclul primar - 186, restul fiind liceeni.

Aproximativ 150 de părinţi din Dolj au solicitat, în ultimele luni, reînmatricularea copiilor în unităţile de învăţământ după ce au revenit de pe meleaguri străine, în timp ce alţi 200 au cerut întreru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 43 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Gigi Becali a intrat în direct a doua zi după FCSB - Hermannstadt: „E jucător pe care poți să iei zeci de milioane”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul de la , e convins că a dat lovitura cu Alexandru Stoian, puștiul de 17 ani care i-a adus . Campioana României a fost condusă încă din minutul 75, în urma reușitei semnate de Kujabi, însă atacantul transferat de la F

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 37 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 14 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 54 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°