Inspectorul şcolar general Viorel Botea a făcut public, în urmă cu două zile, faptul că în mai multe şcoli din judeţ va fi demarat un control de amploare, cunoscut în termeni de specialitate drept inspecţii de tip RODIS.
Asta înseamnă o verificare riguroasă a tot ceea ce implică procesul de învăţământ, pornind de la calitatea educaţiei în sine şi până la managementul resurselor. E o formă de inspecţie care se practică o dată la patru ani.
Aparent, ca persoană din afara sistemului, acest subiect nu ar avea de ce să îmi suscite interesul, ca părinte însă, am descoperit în declaraţia inspectorului general două aspecte care mi-au reţinut atenţia. Sunt, de fapt, două probleme importante cu care noi, părinţii, dar mai ales copiii noştri, ne confruntăm zi de zi, aspecte care ar trebui, conform metodologiei RODIS, să fie urmărite în mod special pe parcursul activităţii de control: modul în care şcoala sprijină şi încurajează dezvoltarea personală a elevilor şi calitatea activităţilor extracurriculare.
De ce le consider importante? Pentru că, şi vă spun asta cu toată responsabilitatea, din punctul meu de vedere, sistemul de învăţământ românesc nici nu sprijină, nici nu încurajează dezvoltarea personală a elevilor, iar activităţile extracurriculare - nu ştiu ce înţelege un inspector prin asta - dar impresia mea ca ziarist este aceea că, în cele mai multe şcoli, ele nu există. Sau dacă există, sunt activităţi simple, sporadice, realizate mai degrabă pentru a bifa o acţiune pentru un plus la salariul cadrului didactic organizator.
Dacă aţi observat, am spus sistemul de învăţământ românesc. Nu şcoala, nu dascălii, pentru că în toată această controversă sunt şi excepţii. Sistemul însă are "grijă" ca aceste excepţii să fie din ce în ce mai puţine. De ce spun asta? Pentru că în ciuda celor 20 de ani de democraţie, învăţământul a rămas unul
