Zilele Craiovei au demarat astăzi cu deschiderea Târgului Meşterilor Populari. Spre deosebire de fastul ultimilor patru ani, ediţia 2009 le aduce craiovenilor un concert susţinut de Michael Bolton şi inaugurarea unui parc de 90 de hectare. Sursa: Gabriela Zanfir Dacă în ultimii patru ani, primarul Antonie Solomon şi-a obişnuit concitadinii cu sărbătorirea oraşului întinsă pe cel puţin o săptămână, alocând un buget impresionant evenimentului, anul acesta zilele oraşului vor avea loc doar pe durata weekendului.
Festivităţile au fost deschise astăzi, odată cu inaugurarea Târgului Meşterilor Populari. Celălalt eveniment important al zilei este concertul de muzică populară, care va avea loc în cartierul Craioviţa şi la care vor participa cele mai importante nume ale folclorului din ţară. Printre spectatori se va afla şi Ambsadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett.
Traian Băsescu, aşteptat la zilele oraşului Cea mai importantă zi va fi însă cea de mâine, atunci când va fi inaugurat Parcul Tineretului, cel mai mare proiect al primăriei din acest an. Situat în Lunca Jiului şi întins pe 90 de hectare, parcul se vrea un areal modern de petrecerea timpului liber.
Tot mâine, la intrarea în Parcul Tineretului, va avea loc şi concertul în care vor cânta artiştii preferaţi ai publicului craiovean – Tudor Gheorghe şi Iris, dar şi Michael Bolton.
După ce anul trecut Solomon a adus Scorpions la Craiova, primarul a vrut ca măcar să păstreze tradiţia aducerii unui nume mare din muzică, chiar dacă bugetul din 2009 este unul mai mic. Mâine este aşteptat la Craiova şi preşedintele României, Traian Băsescu. În programul Zilelor Craiovei mai intră spectacole de teatru convenţional şi de cafe-teatru, concerte de folk, lansări de carte şi colocvii pe diferite teme.