Premierul Emil Boc a dat asigurări, joi, la Ploieşti, că la data de 1 decembrie se va putea relua circulaţia pe centura municipiului Ploieşti, lucrările fiind în prezent realizate în proporţie de 95%, pe cele patru benzi. Lucrările de modernizarea a celor cinci pasaje, trei feroviare şi două rutiere, de pe Centura Ploieşti Vest vor costa circa 15 milioane euro şi, potrivit lui Marian Ionescu, director general adjunct în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, acestea se vor finaliza mai devreme de 1 decembrie.
Ministrul Transporturilor, care l-a însoţit pe primul-ministru pe şantierul centurii Ploieşti vest, a declarat că din luna martie a anului viitor ar putea începe lucrările şi la cele cinci poduri existente, în funcţie de bugetul ce va fi alocat.
„Cele cinci poduri nu puteau intra în lucrările de extindere a centurii, pentru că ar fi însemnat să închidem complet circulaţia, însă din primăvară în funcţie de fondurile alocate, putem lucra la acestea, în acelaşi timp pentru a nu perturba circulaţia“, a explicat Ministrul Transporturilor.
La trei dintre pasajele aflate în zonă va trebui să se intervină la structură, urmând să fie înlocuite şi grinzile de susţinere, iar pasajul de la Brazi este cel mai complicat din cele cinci mai ales că trece peste Magistrala feroviară Bucureşti-Braşov, a explicat Marian Ionescu.
Centura municipiului Ploieşti are o lungime de 12,85 kilometri. Lucrările au demarat în luna noiembrie 2007.