La Haga, tribunalul penal International pentru fosta Iugoslavie a anuntat deschiderea, luni, a procesului pentru genocid al lui Radovan Karadzici, fost sef politic al sarbilor bosniaci. In Bosnia persista tensiunile intre grupurile etnice, iar analistii avertizeaza asupra stabilitatii in regiune.
Radovan Karadzici, 64 de ani, este considerat de justitia internationala drept unul dintre principalii artizani ai "epurarii etnice" care a devastat fosta Iugoslavie la inceputul anilor ’90, participand "la o actiune criminala comuna al carei obiectiv era alungarea definitiva a musulmanilor si croatilor bosniaci de pe teritoriul revendicat de sarbii din Bosnia". Inculpat pentru genocid, crime contra umanitatii si crime de razboi de catre TPI de la Haga, el este considerat responsabil, impreuna cu acolitul sau militar, Ratko Mladici, de cel mai sangeros masacru din Europa de dupa cel de-al doilea razboi mondial – cel de la Srebrenita, din iulie 1995, unde au fost executati peste 7.000 de baieti si barbati musulmani.
Karadzici este urmarit in justitie si pentru asediul orasului Sarajevo, care a durat 43 de luni si in timpul caruia au fost ucisi 10.000 de civili, si pentru sutele de morti din lagarele de prizonieri din 19 municipalitati bosniace. El a ales sa se apere singur in fata TPI, dar va fi asistat in culise de 20 de avocati si juristi. In timpul procesului, Karadzici va pleda, va obiecta, interoga si contrainteroga el insusi martorii. Va fi asistat de doi avocati, care il pot consilia, dar nu sunt autorizati sa ia cuvantul in dezbateri. Cu cateva zile inaintea deschiderii procesului, Karadzici – care pledeaza nevinovat – a anuntat ca va boicota deschiderea acestuia, estimand ca nu a avut timp suficient pentru a-si pregati apararea. Procesul este prevazut a dura doi ani, iar acuzatul risca inchisoarea pe viata.
La Sarajevo, intaln