În noua clinică orădeană vor fi tratate persoane defavorizate. Acestea vor fi identificate cu ajutorul municipalităţii. Clinica de stomatologie din Oradea a fost inaugurată, în această dimineaţă. Zeci de invitaţi şi autorităţi locale au participat la eveniment. În spatele discursurilor, însă, s-a ascuns un scop nobil. Dotată la standarde europene, noua clinică, situată la parterul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, va deservi orădenii cu venituri mici care nu îşi permit serviciile oferite în cabinetele de profil private.
“Am visat şi mi-am dorit să realizez o clinică pentru oamenii necăjiţi. Am inventariat toate spaţiile din cadrul facultăţii şi după ce am abordat problema cu specialiştii, am decis să începem demersurile”, a spus profesorul Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.
În urmă cu aproximativ două săptămâni a fost adusă aparatura cu care urma să fie dotată noua clinică: 26 de scaune stomatologice nou-nouţe, performante, în valoare de 60.000 dolari. “Vorbim despre aparatură nouă. Atât pacienţii cât şi studenţii sau medicii vor simţi diferenţa. La vechea clinică lucram cu aparatură veche. Din unele răcitoare curgea apa, iar când lucram cu freza, pacientul simţea trepidaţii puternice”, ne-a spus Toma Toboşaru, unul dintre studenţii de la specializarea stomatologie.
În ajutorul săracilor
În noua clinică vor fi trataţi pacienţi cu care provin dintr-un mediu social defavorizat. Aceştia vor fi identificaţi cu ajutorul municipalităţii sau a organizaţiilor non-profit. “Am sensibilizat biserica, Clubul Lions şi municipalitatea. Cu ajutorul episcopilor şi a autorităţilor vom găsi persoanele care vor avea acces în regim permanent la serviciile din clinică.
Atât studenţii, cât şi cadrele universitare vor asigura asistenţă calificată”, ne-a spus profesorul G