Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile de stat trebuie sa se restructureze sau sa se inchida

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 octombrie 2009 ·

Presedintele rus Dmitri Medvedev strica tot ce a cladit Vladimir Putin in cei opt ani in care s-a aflat la Kremlin si nu mai vrea privilegii si ineficienta in cadrul companiilor de stat. Multe dintre acestea ar trebui inchise, este de parere Medvedev, scrie Financial Times.

Fara a preciza numele vreuneia dintre acestea, el a spus in timpul unei intalniri de la Kremlin cu liderii rusi din business ca aceste corporatii ar trebui "pur si simplu sa dispara" sau sa devina societati pe actiuni, fiind retrase multe dintre privilegiile de care acestea se bucura din partea statului. "Cred ca la un anumit moment procesul de creare a corporatiilor de stat a iesit de sub control", a spus Medvedev.

Putin a creat companii de stat pe banda rulanta

Propunerea sa ar putea sa conduca la incheierea erei companiilor de stat, al caror numar a crescut rapid in timpul in care actualul premier, Vladimir Putin, era presedinte.

La intalnire, Putin nu si-a expus foarte clar opinia. El a afirmat ca lupta pentru implementarea unor reforme similare, insa si-a reiterat dorinta ca statul sa continue sa domine "sectoarele cheie" ale economiei, inclusiv sectoare precum energia si sectorul bancar.

"Putin priveste de pe margine aceasta situatie si este bucuros sa il lase pe Medvedev sa preia fraiele jocului", a spus un bancher occidental. "Elefantul din camera", a adaugat el, era Rostechnologiya, condusa de Serghei Chemezov, un aliat al lui Putin. Grupul controleaza 400 de companii din domenii diverse controlate de stat, precum aparare, aviatie, energie atomica si sectorul auto.

Corporatiile de stat sunt imune in fata falimentului si nu sunt obligate sa isi publice rezultatele. Activitatile lor sunt controlate de consilii de observatii care raporteaza situatia guvernului o data pe an. Viitorul lor a fost pus sub semnul intrebarii incepand cu luna august, cand Me

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut

News.ro acum 27 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile înve

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 44 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum 59 minute
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 2 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°