Zi de toamnă mierie. O lumină de unt-de-lemn a înfăşurat Capitala. E devreme la Palatul Domnesc, încă devreme. Stăpânul a poruncit să se deschidă larg porţile lăcaşului. Meşterii au isprăvit în cele din urmă biserica şi, aşa primenită, sărbătorita cantacuzină îşi aşteaptă musafirii evlavioşi. Care s-au adunat cu miile. Au venit de pretutindeni în Deal să fie părtaşi la o târnosire blagoslovită prezidenţial. Pelerini de toate vârstele se-nghesuie, ţipând şi ocărând în gura mare. Sudalme grele răzbat din mulţimea barbară, pornită spre venerare.

Câteva bătrânici leşină, altele sunt trase din grămada peste care Diavolul picură haos. Oamenii se ridică anevoie, cu hainele zdrenţuite, dar înaintează călcându-şi pios semenii căzuţi. Din balcon, popii pofticioşi la nurii vieţii lumeşti privesc cu îngăduinţă la turma în care a intrat rânjind demonul. "Vreau să păşesc în Casa lui Dumnezeu !", se răţoieşte o femeie cu părul vâlvoi, abia ţinându-şi echilibrul. (Dar Casa lui Dumnezeu e fiecare dintre noi şi de aceea nu e nevoie de toată această sălbăticie ! Căci Părintele din Ceruri sălăşluieşte în toţi fiii Săi pământeni, înlăuntrul fiecăruia. Tocmai de aceea nu e nevoie să mergi la biserică pentru a-l întâlni pe El.) Lângă ea, un bătrân a luat-o de-a buşilea, încălecat de trupuri contorsionate şi năduşite. Pe peluza grădinii a apărut Stăpânul. Şi-a băgat adânc mâinile în buzunarele pantalonilor şi râde păgân. Ici-colo, mai schimbă câte-o vorbă electorală cu norodul. Nu-i place zarva creată, buluceala de neamuri proaste. Dă ordin sepepiştilor să facă ordine printre supuşi. Gărzile se execută întocmai şi gloata e potolită. Cordoane cu caschete se întind până la altar. Aleea spre Casa Domnului e păzită şi controlată de sepepişti! Nici măcar drumul ăsta nu-l mai poţi parcurge nesupravegheat şi nemonitorizat! Românii s-au învăţat să ajungă la ăl de Sus cu dezlegare d