Încă o dată, Dinu Patriciu arată caă poate scrie mai bine decât mulţi dintre editorialiştii pe care îi plăteşte.
Sunt locuri în care istoria se opreşte. Parcă noi ne-am dori să fim unul dintre ele.
Competiţia nu iartă. Nu te ia nimeni de mână să te treacă strada. Ne-am creat o imagine cumplită. Îmi spunea un partener zilele trecute că a investi în România e ca şi cum ai lăsa o banană pe o bancă într-un parc cu maimuţe. Simţeam impulsul de a-i trage două palme, dar, totodată, mă oprea gândul că asta e reacţia pe care o am în calitate de membru al populaţiei din parc.
Fiecare zi care trece, noi certându-ne cu patos, cu spatele la problemele lumii şi ale noastre, înseamnă mai târziu luni şi ani de eforturi pentru a dovedi că nu suntem chiar idioţi. Acesta este efectul crizei politice asupra stării noastre economice. Citeşte aici
Dezamăgit de PNL, trădat de PDL şi cu speranţele înşelate de Traian Băsescu, Mircea Cărtărescu ar vreă să vadă dispărut PSD-ul, sursa tuturor relelor.
Cum e cu putinţă, mă-ntrebam în fiecare zi, ca un partid ca PNL, speranţa mea şi-a multor cetăţeni pentru normalizarea României, să bată palma la guvernare cu cel mai sinistru depozitar al trecutului comunist, cu creaţia lugubră a unei revoluţii trucate şi-a bâtelor minereşti?
M-am despărţit atunci de PNL cu o furie de care nu mă simţeam altădată în stare. Habar n-aveam eu, încă, de câte alte dezamăgiri, mai mari, aveam să am curând parte. Fiindcă a urmat marele şoc al alianţei PDL-PSD, trădarea totală, adică, a oricărei direcţii cât de cât onorabile în care se mai putea crede.
Am ajuns atunci la concluzia că toţi, inclusiv preşedintele (singurul în care mai credeam sincer), sunt o apă şi-un pământ. Atunci am simţit prima dată că nu mai avem viitor, pentru că n-a mai rămas niciun om şi nicio forţă politică credibilă în amărâta noastră ţară. Sunt alianţe car
