Prima zi a campaniei electorale a debutat cu dueluri verbale dure între candidaţii la preşedinţie. Sursa: Reuters
Traian Băsescu i-a atacat pe liberalul Crin Antonescu şi pe social-democrat Mircea Geoană. "Uite, Mircea Geoană poate fi un prim-ministru, dar îi dau şansa să se hotărască acum. Eu îi dau şansa acum să nu se facă de râs până la turul doi. Vreau să-l salvez pe Geoană acum...Este următoarea nominalizare pentru funcţia de premier", a comentat Băsescu, râzând. Replica lui Geoană a venit la scurt timp:"Domnule preşedinte, există două variante, fie vă este frică, fie aţi început să experimentaţi droguri uşoare".
Prezent la inaugurarea sediului său de campanie, şeful statului a precizat că are toate motivele să fie optimist în ceea ce priveşte cursa pentru un nou mandat la Cotroceni. "Sunt mobilizat şi hotărât să obţin victoria în alegerile prezidenţiale, chiar dacă, după un mandat de cinci ani, am şi eu insatisfacţii legate de ceea ce s-a făcut", a declarat el. Drogurile uşoare şi Biblia
Aflat în turneu electoral în Prahova, contracandidatul său Mircea Geoană a răspuns ironiei prezidenţiale în termeni când duri când de factură biblică, vorbind despre împărăţia lui Băsescu. "Domnule preşedinte, din două una:fie vă este frică, fie aţi început să experimentaţi droguri uşoare. Personal, cred mai degrabă, că frica este adevăratul mobil. Pentru prima oară Băsescu nu mai este pe primul loc în preferinţele electoratului. Pe primul loc este Mircea Geoană", a susţinut candidatul social-democrat.
"Biblia spune dacă o împărăţie se va dezbina de la sine acea împărăţie nu va dăinui.Dezbinare, criză, scandal permanent -numele vostru este Traian Băsescu. Împărăţia lui Băsescu a căzut", a mai spus Geoană, la un miting electoral.
Băsescu, atac la Antonescu
Tot în prima zi de campanie, preşedintele-candi