Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Pandurii vor mai amenaja două terenuri sintetice

Publicat in Adevarul, vineri 23 octombrie 2009 ·

Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu a anunţat că va demara în curând lucrările la încă două terenuri sintetice, de dimensiuni mai mici, pentru pregătirea copiilor şi juniorilor. Investiţia va fi de peste 50 000 de euro şi unul dintre terenuri va fi acoperit. Secretarul general al clubului Pandurii a anunţat demararea lucrărilor pentru completarea infrastructurii necesare echipelor de copii şi juniori. „Clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu doreşte să continue investiţiile în infrastructură din stadionul Municipal. În ultimi ani am avut unele probleme la nivelul grupelor de iniţiere pentru copii şi a trebuit să găsim soluţii pe alte terenuri sintetice sau în săli de sport. De aceea  vom demara în curând amenajarea a două terenuri de fotbal artificiale de dimensiuni reduse, dar care sunt omologate pentru competiţie la acest nivel” a precizat Daniel Băloi. Terenurile vor fi date în folosinţă lângă terenul III de antrenament al echipei mari, acolo unde se dorea iniţial amenajarea unor vestiare.

Oficialul de la Pandurii a mai precizat că se vor căuta surse de finanţare pentru a acoperi măcar unul din terenuri cu un balon în vederea pregătirii pe timp de iarnă a copiilor de la Pandurii care acum sunt nevoiţi să alerge între sălile de sport din oraş.

În ceea ce priveşte costurile lucrărilor, Daniel Băloi a explicat că acestea vor fi  de peste 50 000 de euro, cea mai mare parte a finanţării fiind asigurată din sponsorizări: „Prima şi cea mai mare parte a lucrărilor vor fi făcute cu bani aduşi la club din exterior, deci nu va afecta bugetul Pandurilor. Sper ca cel puţin 80% din această finanţare să vină din afară şi nu de la club. Valoare totală a investiţiei se ridică în jurul sumei de 50-60 de mii de euro pentru că vrem să facem terenurile la standarde normale şi cu o suprafaţă de iarbă sintetică bună. Cu granule de cauciuc şi tot ce prevede pentru c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°