În perioada 7–10 octombrie 2009, la Târgu Mureş, a avut loc cel de al VI-lea Congres al Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică, manifestare ce a reunit acei specialişti a căror principală activitate este legată de domeniul Ortopediei pediatrice, din mai multe centre universitare – Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu. (...)
Pentru prima oară, Congresul Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică Publicitate (SOROP), s-a desfăşurat sub egida unui înalt for academic, Academia Oamenilor de Ştiinţă (AOŞR) din România, al cărei preşedinte este dl prof. dr. Vasile Cândea. Din partea acestui for, cuvântul de deschidere precum şi o amplă prezentare cu reverberaţii istorice a Academiei au aparţinut dlui prof. dr. Nicolae Gorun, secretar ştiinţific al Secţiei Medicale a AOŞR. Tema Congresului din acest an a fost Patologia traumatică şi ortopedică a membrului superior, aleasă şi pentru că, din ce în ce mai mult, serviciile de Ortopedie pediatrică din ţară se confruntă cu o patologie diversă şi complexă la nivelul membrului toracic: fracturi, luxaţii, distrofii, tumori, malformaţii congenitale. S-a reiterat necesitatea adoptării unei conduite unitare, prin stabilirea de protocoale naţionale care să ghideze conduita terapeutică a tuturor membrilor Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică şi, nu în ultimul rând, pentru a-i proteja în faţa unor eventuale probleme litigioase semnalate de pacienţi Colegiului Medicilor. În perioada 7–10 octombrie 2009, la Târgu Mureş, a avut loc cel de al VI-lea Congres al Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică, manifestare ce a reunit acei specialişti a căror principală activitate este legată de domeniul Ortopediei pediatrice, din mai multe centre universitare – Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu. (...)
Pentru prima oară, Congresul Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică Publicitate (SOROP), s-a desfă