* cei doi inculpaţi i-au cerut acestuia 500 de lei, ameninţându-l că îl vor bate de fiecare dată când se vor întâlni cu el dacă nu va plăti * speriat, bărbatul s-a prezentat la poliţie, unde oamenii legii le-au întins tinerilor o capcană, marcând banii cu inscripţia "ŞANTAJ"
După ce s-au autoinvitat la petrecerea unui necunoscut, unde au făcut scandal, doi tineri brăileni i-au cerut gazdei 500 de lei, ca să uite de incidentul pe care tot ei îl creaseră. Ameninţat că va fi bătut de fiecare dată când se va întâlni cu ei în cazul în care nu se va conforma, bărbatul a apelat la ajutorul poliţiştilor. Oamenii legii au marcat banii cu inscripţia "ŞANTAJ" şi l-au trimis pe reclamant să-şi plătească "datoria". Zilele trecute, Alexandru Iulian Crăescu (19 ani), zis "Neamţu" şi Marian Bozgonete (28 de ani), zis "Bozgo" au fost trimişi în judecată pentru şantaj.
Povestea a început în noaptea de 10 spre 11 iulie, când Alexandru Ochiroşi a organizat o petrecere la locuinţa sa, la care a participat, alături de alte persoane, şi martorul Bogdan Pelelungă. La un moment dat, partea vătămată a observat că la petrecere veniseră şi cei doi inculpaţi, pe care Ochiroşi îi ştia doar din vedere, cărora gazda nu le-a cerut să plece, gândindu-se că veniseră împreună cu alţi invitaţi. Cei doi au plecat din apartamentul lui Ochiroşi înainte de terminarea petrecerii, în urma unui conflict cu unul dintre invitaţi. Jumătate de oră mai târziu, au revenit la scara blocului şi au strigat-o pe partea vătămată, cerându-i să coboare ca să stea de vorbă. Bărbatul, însoţit de Pelelungă, a dat curs solicitării, inculpaţii reproşându-i că el l-ar fi instigat pe tânărul cu care avuseseră conflictul. În acest context, "Bogzo" i-a aplicat bărbatului câteva lovituri cu pumnii şi picioarele, în timp ce "Neamţu" l-a lovit pe martor. După ce i-au agresat, cei doi le-au spus victimelor că le-au