Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele şi populaţia au pus mai mulţi bani la bancă

Publicat in Gandul, vineri 23 octombrie 2009 ·

Totalul banilor depuşi de firme şi de populaţie în conturi bancare a crescut cu 11,2% în luna septembrie a acestui an faţă de perioada similară a lui 2008, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Comparativ cu luna august, depozitele populaţiei şi ale firmelor la bănci au crescut în septembrie cu 0,2%, ajungând la 161,69 miliarde lei, din care economiile în lei ale populaţiei reprezintă 59 miliarde lei, în scădere lunară cu 1,2%. Creşterea anuală a economiilor realizate de populaţie a fost de 17,3%.

Persoanele juridice, respectiv societăţile nefinanciare şi instituţiile financiare nemonetare, aveau în septembrie depozite în lei cu valoare în scădere cu 3,5% faţă de august şi cu 7,9% comparativ cu septembrie 2008. Soldul acestor depozite este de 41,6 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte depozitele în valută ale rezidenţilor, soldul economiilor populaţiei a ajuns la valoarea de 35,25 miliarde de lei, în urcare cu 1,9% faţă de luna anterioară şi cu 14,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Depozitele societăţilor nefinanciare şi instituţiilor financiare nemonetare au ajuns la 25,82 miliarde lei la finele lunii septembrie, în creştere cu 7,9% faţă de august şi cu 34,4% faţă de luna similară din 2008.

În total, soldul depozitelor în valută ale rezidenţilor a ajuns în septembrie la 61,08 miliarde de lei, cu 4,3% mai mult faţă de august şi cu 22,2% mai mult faţă de aceeaşi lună din 2008. (A.B.)

Totalul banilor depuşi de firme şi de populaţie în conturi bancare a crescut cu 11,2% în luna septembrie a acestui an faţă de perioada similară a lui 2008, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Comparativ cu luna august, depozitele populaţiei şi ale firmelor la bănci au crescut în septembrie cu 0,2%, ajungând la 161,69 miliarde lei, din care economiile în lei ale popu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°