De la începutul acestui an, s-au înregistrat mai puţine accidente de muncă pe şantierele italiene decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, până la 21 octombrie 2008, au fost raportate 152 de decese, în timp ce anul acesta numărul lor a scăzut la 148. Peste 1800 de muncitori români au fost răniţi pe şantiere, în 2008, iar numărul lor este în scădere în 2009, conform Institutului Naţional de Protecţie Socială (INPS).
Diminuarea numărului de accidente a fost posibilă din cauza crizei financiare, sunt de părere sindicaliştii din construcţii. Ei au observat, în ultimul timp, că a scăzut oferta de locuri de muncă şi numărul de ore petrecute pe şantier de muncitori.
Atunci când câştigă o lucrare la licitaţie, firmele de construcţii au prevăzute în bugete fonduri consistente pentru a le investi în protecţia muncii. Mulţi dintre patroni preferă să utilizeze aceşti bani pentru a acoperi alte categorii de cheltuieli, în detrimentul sănătăţii muncitorilor.
Cu toate că nu s-a realizat o statistică finală a deceselor pe anul 2009, din cazurile înregistrate până în prezent, rezultă că numărul lor a scăzut faţă de anii trecuţi. „Sigur, este un motiv de bucurie, dar vom fi şi mai fericiţi când nu vor mai exista deloc”, susţine Iulian Manta, sindicalist la Roma.
Unul dintre motive este responsabilizarea muncitorilor, care au învăţat să-şi pună pe primul loc propria viaţă. Cele câteva sute de euro în plus pe care le pot câştiga dacă se sacrifică, nu le vor fi de ajuns lor sau rudelor în cazul unei spitalizări sau înmormântări.