UN DEBUT poetic surprinzător, consistent, propune Ioan Muşlea (născut în 1940) cu volumul de poeme intitulat În către pierdere, apărut de curând la editura clujeană Eikon. A aşteptat foarte mult până să-şi ia curajul unei ieşiri mai vizibile în lume, după tatonări lente şi rare prin presa literară ardeleană. Poate că formaţia sa în primul rând ştiinţifică, de inginer şi informatician, l-a ţinut oarecum în marginea vieţii literare, deşi, de ani buni, clujenii - şi nu numai ei - l-au simţit implicat în foarte multe iniţiative culturale, de pildă ca excelent traducător din poezia germană din România (antologia de răsunet, la vremea ei, Vânt potrivit până la tare, poeme de Franz Hodjak şi Richard Wagner), în jurnalistica de după Revoluţie, ca autor al unor apreciate emisiuni de radio şi televiziune, interviuri, seri muzicale dedicate jazzului, cursurilor de filmologie...

Reunite într-un volum elegant (coperta de Eugen Coşorean), cu o postfaţă empatic-înţelegătoare de Gavril Şedran), versurile frapează, în plan formal, tocmai prin caracterul lor compact, de masă lingvistică în care se aglutinează ponderi sonore grele, purtate de o mişcare dificilă, trudnică a numirii lucrurilor, atributelor, circumstanţelor, cu acumulări sugerând un mare efort către expresie. A ce şi în faţa a ce? - Obiectul poemului e ceea ce apare mereu aproximat ca fiind Realul, abstracţiune larg cuprinzătoare pe care poetul face eforturi mărturisite s-o umple cu... text, dar şi nume a tot ce există ca substanţă vitală, palpabilă, animată de forţe obscure, a necunoscutului din viaţa noastră, suma tuturor posibilităţilor noastre de a fi. Numai că această lume a totului înconjurător se oferă privirii ca o masă opacă, de întunecimi haotice şi rău închegate, alterate şi viciate de agenţi ai distrugerii universale, lucrând împotriva formei, a unei ordini superioare a fiinţei, menţinând lum