Atenție, dragi cititori, sunt în măsură să vă dezvălui un document supermegaultrasecret. Mi-au parvenit stenogramele unei întâlniri de taină între câțiva politicieni preocupați de soarta țării și de ieșirea ei din criză. Pe vremea aia, guvernul încă nu căzuse și nu era haosul care e acum. Chiar se lucra.
Traian, Elena, Vadim și Boc stau la masa de joc. Primii trei pe scaune normale, Boc pe un scăunel mic, de copil. Traian face cărțile și începe să împartă câte cinci la fiecare. Elena se foiește neliniștită.
Elena: Traiane, da’ ce facem aici? Ne dai în cărți?
Traian: Hăhăhă, nu, păsărică, jucăm poker.
Vadim (declamă): Da. O să vă iau tot. O să iau înpoi sufletul patriei noastre dragi, sângele străbunilor, lacrimile acestui popor năpăstuit.
Traian (uitându-se în jos, către Boc): Du-te și adu-i lu’ ăsta un calmant. Apoi către Vadim: Nu jucăm pe lacrimi, jucăm pe bani.
Boc pleacă după calmant.
Elena: Dar… eu nu știu poker.
Traian: Nu tre’ să știi. Faci ce-ți spun eu și o să câștigăm, hăhăhă.
Elena îi face semn că îl pupă, el îi întoarce pupicul. Se întoarce Boc cu calmantul. I-l dă lui Vadim care îl înghite bombănind.
Vadim: … sângele străbunilor… lacrimile…
Cărțile sunt împărțite. Se uită fiecare la ele.
Traian: Eu merg. Pune pe masă 1000 de euro.
Elena (nedumerită, utitându-se în cărți ca curca-n lemne): Ăă…
Îi arată lui Traian cărțile, întrebătoare.
Traian: Mergi și tu.
Elena (foarte sigură pe ea): Da! Merg!
Se scotocește prin poșetă și pune pe masă un ruj și o ojă.
Boc: Atât?
Elena (ofensată): Ai idee cât au costat astea? 2000 de euro au costat. Ediție limitată, le-am luat de la Paris.
Boc înghite în sec și tace.
Vadim: Merg și eu… Bombăne: …patria mea dragă, mamă a noastră iubitoare…
Pune pe masă două dosare mari, groase.
El
