Mesajul lui Biden nu e un scut. Dar este un sprijin. A avut cineva, în ultima perioadă, coşmaruri cu rachete iraniene? Cel mai probabil, nu. Scutul antirachetă imaginat în timpul Administraţiei Bush era interesant pentru Europa Centrală şi de Est dintr-un cu totul alt motiv: Rusia. Prezenţa pe teren a militarilor americani era văzută ca o garanţie nu în faţa lui Ahmadinejad, ci a eventualelor presiuni ale Moscovei, tot mai activă în regiune. Desigur că la aceasta s-au gândit cei 22 de foşti lideri politici din Est (Havel, Walesa, Kwasniewski, Constantinescu şi alţii) atunci când i-au cerut preşedintelui Obama să nu sacrifice regiunea pe altarul relaţiei cu Rusia. Aceasta se întâmpla în iulie, când de-abia ce începuse a se vorbi despre o posibilă oprire a proiectului privind scutul antirachetă.
Anunţul oficial a venit la 17 septembrie, adică la exact 70 de ani de la invadarea Poloniei de către Armata Roşie. Inabilitate de comunicare din partea Casei Albe? Cadou simbolic făcut Rusiei? În orice caz, prin părţile noastre, istoria doare şi coincidenţele ne cam dau fiori reci. Probabil că este nevoie de cel puţin o generaţie pentru a putea privi trecutul cu o anumită detaşare. Unii analişti occidentali constată, optimişti, că la Moscova şi la Washington se află lideri care nu mai sunt legaţi de Războiul Rece, prin trecutul lor politic. Obama şi Medvedev ar fi prea tineri pentru aşa ceva. Dar e suficient?
Cert este că vicepreşedintele Joe Biden a vorbit clar: estul Europei nu va fi sacrificat pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre SUA şi Rusia. Un mesaj transmis de la Bucureşti, văzut acum ca un avanpost al Occidentului. În anii ’90, astfel de mesaje se dădeau de la Praga, Varşovia sau Budapesta. În 1963, preşedintele Kennedy îşi exprima solidaritatea cu estul Europei, din Berlinul Occidental. Tot acolo de unde, în 1987, preşedintele Reagan îi cere
