Regizorul Mircea Daneliuc vorbeşte despre „Cele ce plutesc“, filmul care prezintă drama unei familii de români, ce se stabileşte lângă Dunăre, în apropierea unei tabere de expulzaţi din Italia. Adevărul: În film nu iertaţi nimic: nici violuri, nici crime, nici furtişaguri. Se poate spune că scenariul pare desprins dintr-un jurnal de ştiri?
Mircea Daneliuc : Asta citim, asta se vede la televizor, asta se întâmplă în fiecare zi, din păcate. Din punctul meu de vedere, asta este viaţă şi pentru mine este un material de fructificat! Nu înseamnă că dacă suntem bombardaţi la televizor, asta trebuie să se întâmple şi în artă. Se poate lua acest material şi se poate prefabrica.
Povestiţi-ne despre eroul acestei pelicule, Avram!
Pentru mine e un biet om care încearcă să se descurce într-o lume urâţică, într-o lume agresivă şi încearcă să facă ceva, ca să se poată întreţine şi să se poată supravieţui. Că are şi el pasiunile sale omeneşti, care uneori contravin moralei... asta e o chestiune care priveşte pe foarte multă lume. Nu toţi sunt icoane! Fiecare are tarele lui, are păcatele lui. Eu nu cred că lumea trebuie să se poată vedea atât de maniheist, în alb sau negru. El e un om care are destul de multe lucruri amestecate în el, ca noi toţi!
Avram a început o afacere care merge bine, dar e obligat să împartă totul cu omul legii. Să fie aceasta singura modalitate de a supravieţui?
În România se supravieţuieşte în condiţii mult mai precare. Nu e un sistem care ne-a impus nouă această umilinţă de fiecare zi. Sistemul suntem noi! Eu arăt realitatea românească în fiecare film pe care-l fac. Adică asta îmi propun şi asta fac! Dacă vrea cineva să se uite la ea şi să vadă că ceva nu e bine, poate face acest exerciţiu de gândire.
În film apar mulţi actori amatori - ţiganii, de exemplu. C
