Sfintele Moaşte ale lui Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, vor sosi mâine dimineaţă, la ora 9.00, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
PELERINAJ: La moaştele Sfântului Vasile cel Mare
PATRIARHIE: Sărbătoarea Sfinţilor
SF. PARASCHEVA: Mii de oameni s-au rugat la moaşte
Moaştele sunt aduse din Grecia de către Înaltpreasfinţitul Părinte Vasile, mitropolit de Elassona. La procesiune, pe lângă aceste moaşte Sfântului Vasile, vor fi transportate şi rămăşiţele sfinte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, moaştele Sfântului Grigore Teologul şi cele ale Sfântului Grigore de Nyssa.
Restricţii în trafic pe perioada pelerinajului
Circulaţia rutieră va fi închisă pe străzile Sf. Apostoli, Bibescu Vodă şi Şerban Vodă, de astăzi până la 28 octombrie, zilnic, între orele 10.00 şi 12.00, ca urmare a pelerinajului ce va fi organizat la Biserica din Dealul Mitropoliei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Astfel, timp de cinci zile, credincioşii vor veni în pelerinaj să se închine la raclele cu rămăşiţele celor şase sfinţi. Moaştele vor fi întâmpinate la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Patriarh Daniel şi aşezate în baldachinul special amenajat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate până la 29 octombrie.