Fenerbahce a câştigat în Ghencea şi pentru că Steaua a uitat cum se înscrie în cupele europene. Într-un meci de care pe care, turcii au fost mai eficienţi decât risipitorii jucători ai lui Mihai Stoichiţă. Roş-albaştrii au bifat a treia partidă fără gol marcat în Europa League.
Steaua a început mai timid meciul de aseară, cedând iniţiativa turcilor. Fenerbahce nu a aşteptat invitaţii speciale şi s-a instalat la cârma jocului, doar precipitarea atacanţilor săi şi paradele senzaţionale ale lui Zapata păstrând tabela neschimbată. Chiar şi în aceste condiţii, Surdu îşi putea aduce echipa în avantaj, dacă ar fi încercat o execuţie din prima, din interiorul careului, în locul unei preluări inutile (45).
Apărare varză, atac bont
Steliştii au îndrăznit infinit mai mult după pauză, dar Kapetanos (51, 56) a irosit două uriaşe şanse de gol. Decontul pentru risipa nepermisă de la poarta oaspeţilor a venit în minutul 59, când Kazim a finalizat o acţiune de manual a turcilor, care a făcut şah-mat nesigura apărare a roş-albaştrilor.
Steaua a asediat în minutele imediat următoare careul lui Fenerbahce, fără a reuşi golul după care aleargă de trei meciuri în cupele europene. Meciul s-a terminat trist, în fluierăturile fanilor la adresa patronului Gigi Becali, contestat încontinuu pe toată durata celor 90 de minute.
Becali s-a resemnat
Gigi Becali (foto), patronul Stelei, era resemnat la finalul întâlnirii cu Fenerbahce: “Am dominat clar meciul cu turcii, însă ratările ne-au împiedicat să câştigăm. Antrenorii Bergodi şi Stoichiţă n-au nici o vină. N-au avut ce face cu jucătorii ăştia. Am greşit campania de transferuri”.
fotografii: Gabriel Pătruţ