Douazeci de ani - frumoasa vârsta! Daca ar fi sa luam in serios unitatea cronologica de masurare a democratiei propusa de Silviu Brucan, primele doua decenii de dupa decembrie 1989 au reprezentat perioada de acomodare a românilor cu democratia.
Am depasit vârsta cresei, mergem la gradinita. Si putem privi, cu intelegere si amuzament, in urma, facând bilantul - inclusiv cel lingvistic, pentru ca vocabularul nostru cel de toate zilele s-a schimbat si el in nesfârsita noastra tranzitie. In doze homeopate administrate saptamânal, vom trece in revista, pâna la sfârsitul anului, câteva dintre inovatiile lexicale de dupa 1989. Inainte de 1989, adjectivul "decembrist" era traducerea româneasca a rusului "dekabrist" si facea trimitere la revolta din decembrie 1825 a câtorva ofiteri rusi din Regimentul de Garda, francmasoni, liberali, nemultumiti de succesiunea la tronul tarist a Marelui Duce Nicolae. Decembristii (reuniti, din 1816, in Uniunea Salvarii, o societate secreta autodizolvata in 1821) ii jurasera credinta lui Constantin, fratele mai mare al lui Nicolae. Lovitura de palat a esuat, iar decembristii au fost condamnati la moarte sau surghiuniti in Siberia (ceea ce, poate, era mai cumplit decât spânzuratoarea). In mintea românului de azi, "decembrist" trimite insa la decembrie 1989 (singurul dictionar de limba care consemneaza acest sens este "Marele Dictionar de Neologisme"), insa foarte rar ca atare si mai ales in adjectivul compus "post-decembrist", referitor la realitatile de dupa decembrie 1989. Felierea recenta imparte istoria româneasca, cel putin sub aspect lexical, in perioada "ante-decembrista" si "post-decembrista": "... stânga româneasca inca nedesprinsa de trecutul ante-decembrist va fi izolata in peisajul politic românesc..." (Z., 9 IX 09) / "Una dintre functiile primordiale ale statului post-decembrist a fost sa asigure un agregat de drenare a
