Praga a fost, în perioada 8–11 octombrie a.c., gazda celui de-al 3-lea Congres Mondial de Controverse în Neurologie (CONy), organizat de Academia pentru Dezbateri Clinice şi Controverse în Medicină sub egida Federaţiei Mondiale de Neurologie (WFN). (...) Conceptul acestei reuniuni este bine cunoscut de către cititorii noştri, „Viaţa medicală“ prezentând ample relatări de la precedentele ediţii. Noul, la ediţia 2009, a constat în extinderea sferei de interes a dezbaterilor, pe lângă temele abordate până acum – bolile neurodegenerative, accidentul vascular cerebral, scleroza multiplă, epilepsia, neur Publicitate oprotecţia – fiind cuprinse şi neuroreabilitarea, tulburările de mişcare şi bolile infecţioase ce afectează sistemul nervos. O altă schimbare pe care o amintim, în fapt o îmbunătăţire, a fost lărgirea dezbaterilor pentru fiecare subiect, celor două puncte de vedere formal contrare, adăugându-li-se un al treilea, conclusiv, pragmatic, menit să desprindă principalele recomandări ale dezbaterilor. Ne bucură să putem semnala, ca şi la ediţiile anterioare, o largă participare a specialiştilor români, prezenţi inclusiv în Comitetul ştiinţific internaţional al Congresului, conducători ai unora dintre sesiunile reuniunii, implicaţi direct în numeroase dezbateri, cu prezentări apreciate, pe teme de larg interes. Mai mult, Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) a organizat sesiunea de controverse în neuroreabilitare, în vreme ce Academia Internaţională „Ana Aslan“ a patronat, la rândul său, o dezbatere pe tema bolii Alzheimer. Dând curs invitaţiei adresate de dl prof. dr. Dafin Mureşanu, secretarul general al SSNN, „Viaţa medicală“ a participat la lucrările celui de-al 3-lea Congres Mondial de Controverse în Neurologie. Vom reveni, într-un număr viitor, cu o prezentare pe larg a acestei importante reuniuni ştiinţifice medicale intern