Procurorul general, Codruţa Kovesi, avertizează că activitatea Ministerului public ar putea fi blocată, ca urmare a numărului foarte mare de dosare, până în 2012, când intră în vigoare noul Cod de procedură penală, care ar putea rezolva o parte din probleme. Sursa: VLAD STĂNESCU "Activitatea Ministerului Public se poate bloca din cauza numărului foarte mare de dosare. Proiectul Codului de procedură penală rezolvă o parte dintre aceste probleme, însă este necesară intervenţia legiutorului anterior intrării sale în vigoare, întrucât continuarea acestei evoluţii, până în 2012, data estimată pentru aplicarea noului cod, ar face ca volumul de activitate al Ministerului Public să blocheze practic activitatea instituţiei", a spus Codruţa Kovesi. Aceasta a explicat că prioritatea sistemului judiciar trebuie să fie identificarea de soluţii care să permită limitarea numărului de dosare, fiind necesar ca intervenţia legiuitorului să vizeze cauzele problemei.
Sesizări nejustificate
"Existenţa a 1,2 milioane de dosare penale într-o societate cu 18 milioane de adulţi reprezintă o anomalie, în condiţiile în care s-ar presupune că, în medie, un român din 14 să fi săvârşit o faptă penală, iar aproximativ un român din cinci să fie implicat, într-o formă sau alta, într-un dosar penal", a mai arătat Kovesi. Procurorul general a spus că numărul mare de dosare este cauzat, în mare măsură, de sesizările nejustificate.
Kovesi, prima femeie procuror general din istoria României, a fost recent reînvestită cu un nou mandat. Mandatul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, dar a fost aprobat de preşedintele Traian Băsescu. Deşi decretul de numire a fost publicat în Monitorul Oficial, Kovesi nu a depus încă jurământul în faţa preşedintelui.
CITIŢI ŞI:
Băsescu i-a dat un nou mandat lui Kovesi
CSM nu