… Asta te izbeste aproape de la primele randuri, in care protagonista face sex cu o prostituata intr-un cimitir din Liverpool. Si nu, nu e "parfum de femeie", ci miros, damf, iz, uneori chiar mai mult decat atat, un continuum olfactiv gretos, dezgustator (cel putin, teoretic! ). Feminitate in absolutul ei naturalist - nu mai putin seducator, totusi, intr-o continua rasturnare de perceptie - cu puhoaie de secretii care inunda pagina. Nu se face deloc economie de sucuri vaginale, de sperma, de saliva, de sange, de fiere, de voma et caetera. Este aceasta o imagine pertinenta pentru nefericire, o posibila epifanie, in tuse groase, neconcesive, a deznadejdii? Toate umorile lumii ar putea ele rascumpara ceva? Din fericire, autoarea nu pune problema tezist, nu incearca sa reconverteasca nimic in sublim, a rebours.
In plina criza de abandon familial, Millie a lui Helen Walsh sufera si, in numele suferintei ei, exorcizeaza o suma de patimi. Asta nici nu o vindeca, dar nici - pana la proba contrarie - nu o ucide. Drogurile parca nu-s la fel de devastatoare ca-n "Trainspotting", insa alcoolul da. Sexul e o mare dezordine, cu pasiuni ocazionale, de cele mai multe ori de un lesbianism vibrant, dus pana in cele mai perverse detalii, explicitate pizduitor. Millie se excita usor, e suficient ca sfarcul unei prostituate ordinare sa se intareasca, iar ea intra intr-un palpit frenetic. Nu e doar pofta hulpava, contractie necontrolata a muschilor vaginali in jurul unei sticle reci manuite cu dexteritate, ci si o forma nu se stie cat de paradoxala de mila (episodul cu adolescenta din veceu, posibil abuzata de un parinte, dar dusa de Millie, printr-un viol liber consimtit, la un tandru dar ferm orgasm recuperator). Personajul are disponibilitate, pe fondul orgiilor bahice si/sau psihedelice, si pentru acuplari violente cu parteneri de sex opus. Acuplarea cu ei poate fi o forma i
