Cu programul de zbor stabilit, Aeroportul Oradea va primi marţi confirmarea că poate funcţiona în condiţii de iarnă.
CITEȘTE ȘI
Pistă nouă la Aeroportul Oradea
Zborurile internaţionale de pe Aeroportul Oradea se întrerup la Timişoara
Săptămâna aceasta, Aeroportul Oradea a primit de la companiile aeriene partenere programul de iarnă al curselor regulate interne şi externe, pentru perioada 26 octombrie 2009 – 28 martie 2010. Spre bucuria conducerii aeroportului, dar şi a orădenilor care circulă de exemplu la Bucureşti, frecvenţa de vară s-a menţinut şi pentru sezonul de iarnă.
„Programul este convenabil pentru pasagerii orădeni, care au două posibilităţi de întoarcere din capitală, una de după-masă şi alta de seară”, a spus Gheorghe Pasc, comandantul Aeroportului Oradea.
Cursele low-cost, în aşteptare
Potrivit acestuia, în 2008, prin aeroport au trecut aproximativ 45.000 de pasageri. „Numărul călătorilor din primele nouă luni ale acestui an este mai mare cu 10% decât cel înregistrat în acelaşi interval în 2008”, subliniază comandantul.
Planurile pentru extinderea pistei, astfel încât aeroportul să poată primi aeronave mai grele, de genul celor folosite pentru cursele low-cost, stagnează de aproape un an, de când s-a renunţat la ideea aeroportului cu două terminale.
„În luna mai am depus documentele la Ministerul Transporturilor, pentru a putea beneficia de finanţare europeană, pentru modernizarea aeroportului şi lungirea pistei”, a spus Pasc.
Pregătiţi de iarnă
Cu programul de iarnă stabilit, Aeroportul din Oradea va marca marţi finalizarea lucrărilor pentru pregătirile de iarnă ale pistei. Un reprezentant de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română va fi prezent la ultimele verificări, pentru a confirma că aeroportul