Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria Medicinei româneşti, într-un simpozion la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 23 octombrie 2009 ·

Ieri, la Aula Universităţii s-au deschis lucrările celui de-al şaptea Congres Naţional de Istorie a Medicinei şi, totodată, al patrulea Congres Balcanic de Istoria şi Filosofia Medicinei. Până duminică, zeci de specialişti din ţară şi străinătate în istorie, filozofie şi etică medicală discută despre istoria şi evoluţia cercetării ştiinţifice în domeniul medical, istoria presei medicale din România, medicina populară sau istoria medicinei din Braşov. Potrivit profesorului Marcu Nicolae, preşedinte al Societăţii Române de Istoria Medicinei, Braşovul nu a fost ales întâmplător ca centru de conferinţe. „Ne vom aminti despre începuturile cercetării ştiinţifice originare în medicina românească şi va fi făcută şi o prezentare a presei medicale româneşti, având în vedere că, în 15 noiembrie vom sărbători 150 de ani de la prima revistă medicală românească apărută la Bucureşti, «Medicul român». Se va discuta despre şi despre istoria medicinei în Braşov. Braşovul i-a dat pe medicii care au contribuit la prima publicaţie medicală tipărită în Sibiu, în 1531. A doua publicaţie medicală, din 1553, este tot a unui medic braşovean, realizată la tipografia instalată cu doi ani înainte de Honterus. De asemenea, tot aici a lucrat primul medic român care avea titlul de doctor în medicină şi care a realizat prima tipăritură românească la Sibiu, lucrarea princeps a medicinei româneşti, despre apele minerale de la Arpatac, Bodoc şi Covasna, în 1821”, ne-a spus Marcu Nicolae, care este şi vicepreşedinte al Societăţii Balcanice de Istoria şi Filosofia Medicinei. Ieri, la Aula Universităţii s-au deschis lucrările celui de-al şaptea Congres Naţional de Istorie a Medicinei şi, totodată, al patrulea Congres Balcanic de Istoria şi Filosofia Medicinei. Până duminică, zeci de specialişti din ţară şi străinătate în istorie, filozofie şi etică medicală discută despre istoria şi evoluţia cercetării şt

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 29 minute
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 41 minute
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum o ora
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum o ora
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 2 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

Guvernul intervine de urgență la Salina Praid! Grup de lucru interministerial pentru evaluarea pagubelor și salvarea minei

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a decis constituirea unui grup de lucru interministerial care va evalua pagubele produse de precipitațiile abundente în proximitatea obiectivului Mina Salina Praid și va decide măsurile ce vor fi demarate în

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 4 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°