4.300 de persoane au rămas în acest an fără locuri de muncă. Alte 455 vor fi concediate în scurt timp Criza economică îşi arată colţii din ce în ce mai rău în Brăila. De la o lună la alta firmele demonstrează că au intrat în impas financiar şi renunţă la salariaţi. Tot mai mulţi brăileni rămân fără joburi, chiar dacă unii s-au pregătit ani de zile pentru a face o carieră. De la începutul anului, 4.300 de persoane au solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj.
“În primele nouă luni au intrat în evidenţa agenţiei ca urmare a disponibilizărilor curente şi colective de personal 4.280 de persoane care au solicitat acordarea indemnizaţiei de şomaj, 19 la sută ca urmare a concedierilor colective” , a punctat directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila, Simona-Ely Chioibaş.
În perioada următoare patru angajatori cu sediul social în Brăila au comunicat instituţiei brăilene intenţia privind efectuarea de concedieri colective. Aceştia vor să renunţe la 293 de salariaţi care au domiciliul în municipiul Brăila.
Firmele de construcţii, primele care închid porţile
“În evidenţele AJOFM mai sunt înregistrate şi notificări venite din parte a trei angajatori cu sediul social în alte judeţe din ţară şi care au punct de lucru/sucursală în judeţul nostru care au comunicat concedierea colectivă în perioada următoare a 162 de salariaţi” , a mai spus Simona-Ely Chioibaş.
Primii care închid porţile sunt aceia care lucrează în construcţii. Şi asta, pe de o parte, din cauza răcirii vremii, iar pe de alta, datorită crahului financiar.
Alte domenii de activitate ale firmelor care dau afară sunt: comerţ, activităţi de servicii anexe pentru extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, producţia de energie electrică şi termică.
Oameni cu ochii î