SERIA povestirilor pe care le-am început anul trecut La microscop se încheie aici. De cîteva zile au apărut şi cele pe care le-aţi citit pînă acum şi celelalte, pînă la 105, în volumul „Medgidia, oraşul de apoi", la Editura Cartea Românească. Întregul a devenit un roman în care cele 105 povestiri sînt tot atîtea capitole. Începînd din acest număr vă propun un alt serial, cu amintirile mele despre Europa Liberă, unde am fost corespondent cîţiva ani şi alţi cîţiva ani şef al Biroului din Bucureşti, calitate în care am stins lumina acestui birou. Acest nou serial începe cu o paranteză. Se va citi de ce:

(Înainte de a pleca de la „Cotidianul" voiam să fac o istorie orală a Europei Libere, cu voci, personaje şi întîmplări, mai mult din nostalgie decît la gîndul că au trecut 60 de ani de la înfiinţarea acestui post de radio. Nu voiam să fie istoria mea despre Europa Liberă, ci a posesorilor vocilor pe care le-am auzit la Europa liberă, atîtea cîte mai sînt. Nu mi-am permis să reiau tratativele pentru această istorie orală, doar ca să o plantez la mine pe blog. Aşa că mă limitez, pentru început, la nişte poveşti personale despre acest post de radio.)

În vara lui 1993 îmi mergea prost cu banii. îmi dădusem demisia de la „Cotidianul". România literară îşi încetase apariţia, nu se ştia pentru cît timp, dar Hanibal Stănciulescu căruia îi fătase căţeaua vreo şapte metişi de şoricar - ea - cu un el pekinez pe care nu l-am cunoscut m-a invitat să-mi aleg unul. Cînd a auzit că voiam să aduc un cîine în casă, Daniela, soţia mea, mi-a sugerat să mă abţin, şi ca doctoriţă, dar şi cu observaţia că numai asta ne lipsea în apartamentul nostru de două camere în care creşteam doi copii. După vreo săptămînă mergem în vizită la Hanibali, care stăteau la vreo cîteva staţii de troleibuz de noi, tot în Drumul Taberei, dar mai în profunzime. O ţuică, o bîrfă, o