Echipele din Liga I la fotbal au avut parte, aseară, de o nouă etapă de coşmar în cupele europene.
În runda a treia din Liga Europa, Steaua a pierdut, în Ghencea, cu Fenerbahce Istanbul, scor 0-1. Nici Dinamo n-a fost cruţată de turci, fiind umilită, la Istanbul, de Galatasaray, 1-4. La Praga, jucătorii de la CFR Cluj au părăsit terenul bătuţi de Sparta, 0-2. Doar FC Timişoara a reuşit un rezultat onorabil. În Banat, trupa lui Ioan Ovidiu Sabău a remizat cu Anderlecht Bruxelles, scor 0-0.
Doar remiză cu Anderlecht
FC Timişoara a remizat aseară, pe teren propriu, cu Anderlecht Bruxelles, scor 0-0, în Grupa A a Ligii Europa la fotbal.
În urma acestui rezultat, bănăţenii au mai spălat un pic din ruşinea meciului de-acasă cu Dinamo Zagreb (0-3). În prima repriză, Arman Karamian şi Dorin Goga au trecut pe lângă deschiderea scorului, ambii ratând exasperant din interiorul careului de 16 metri. FC TIMIŞOARA - ANDERLECHT 0-0
Bătută de turci, Steaua este codaşa Grupei H
„Roş-albaştrii” au pierdut aseară primul meci din grupele Ligii Europa, fiind învinşi în Ghencea de Fenerbahce Istanbul, scor 0-1.
Steaua a înregistrat aseară primul eşec în grupele Ligii Europa la fotbal, pierzând pe teren propriu, scor 0-1, în faţa turcilor de la Fenerbahce Istanbul. Unicul gol al disputei a fost marcat de Kazim Kazim, în minutul 59. STEAUA - FENERBAHCE 0-1
„Feroviarii”, mieluşei afară
Meciurile susţinute în deplasare în Liga Europa la fotbal reprezintă o mare problemă pentru CFR Cluj: echipa din Ardeal a pierdut aseară, în Cehia, scor 0-2, în faţa celor de la Sparta Praga şi a ajuns la al treilea joc consecutiv, pe teren străin, fără victorie în acest sezon european.
În celalaltă partidă a Grupei K disputată aseară, PSV Eindhoven - FC Copenhaga 1-0 (Reis 72). În cl