Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti:EXCLUSIV: Preotul acuzat de întreţinere de relaţii sexuale cu minori:"Totul este o înscenare"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Preotul Emil Constantinescu, acuzat de două copile că a întreţinut relaţii sexuale cu ele, a acceptat să ne vorbească în exclusivitate despre întregul scandal în care este târât. Citiţi şi: Două minore spun că au făcut sex cu directorul Centrului de primiri în regim de urgenţă

Emil Constantinescu a ocupat şi funcţia de director la Centrul de Primire şi Evaluare în Regim de Urgenţă din Piteşti din anul 2006, până în urmă cu aproape două săptămâni, când a fost demis. Decizia a luat-o directorul de la Protecţia Copilului, Adrian Macovei, ca urmare a acuzaţiilor care i se aduc.

Două fete în vârstă de 14 ani susţin că au întreţinut relaţii sexuale cu părintele chiar în camerele din Centru. Poliţiştii au demarat o anchetă, iar Emil Constantinescu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu minori, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

“Trec printr-un şoc”

Teribila poveste nu este altceva decât o mizerie cruntă, spune preotul Constantinescu. În această dimineaţă, acesta a vorbit, prin telefon, pentru prima dată despre aşa zisele scene amoroase petrecute între el şi cele două adolescente.

„E o mare nebunie. Trec printr-un şoc. Se face atâta zarvă pentru două fete care au venit abuzate în Centru. Vă închipuiţi ce o fi în mintea lor. Cum poate cineva să creadă că aş putea să..., nici nu pot pronunţa, cu două copile, care mi-ar putea fi chiar fiice. Mi-a fost mereu milă de ele. Îmi spuneau «Părinte, luaţi-ne şi pe noi pe la biserică, să mai ieşim dintre pereţii ăştia». Şi le-am luat într-o zi cu mine la sfântul lăcaş. Eu am tăiat lemne, iar ele s-au jucat prin curte”, spre Emil Constantinescu.

„Aştept să se demonstreze nevinovăţia mea”

Cel mai mult au copiii lui de suferit, spune preotul: „Eu sunt recăsătorit. Am doi copiii ai mei, încredinţaţi de instanţă, şi un băiat de la soţie, în total, t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°