Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: GALERIE FOTO / Autostrada i-a adus casa din vis

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Ioan Hedrea din localitatea Şagu a primit 85.000 de euro pentru terenul său care stătea în calea autostrăzii Arad-Timişoara. În aceeaşi situaţie s-au trezit şi alţi localnici din Şagu, deveniţi peste noapte milionari în lei. Oameni simpli, buni gospodari, învăţaţi de mici cu munca grea de la ţară, care nu au visat niciodată că vor ajunge peste noapte cu zeci de mii de euro în conturi, sunt astăzi mai mult decât fericiţi. În urma exproprierii terenurilor de pe ruta viitoarei autostrăzi, zeci de familii din Şagu au devenit bogate peste noapte.

Fost director de şcoală cu 85.000 de euro în cont

După ani petrecuţi în spatele catedrei, Ioan Hedrea din localitatea Şagu s-a trezit peste noapte mai bogat cu 85.000 de euro. Fost director de şcoală, bărbatul mărturiseşte că nici de ar fi fost să mai lucreze o sută de ani de acum înainte, nu ar fi reuşit să-şi pună deoparte o asemenea sumă. „Am avut 9.600 de metri pătraţi de pământ. Era teren agricol, pe care îl aveam dat în arendă unei asociaţii”, a declarat, pentru „Adevrărul de Seară”, ediţia de Arad, Ioan Hedrea, de 64 de ani.

A investit banii în gospodărie

Arădeanul norocos recunoaşte că a avut mare baftă cu hectarele de teren pe care le-a vândut. Din banii câştigaţi, bărbatul şi-a cumpărat un Opel Astra, însă nu a putut să renunţe definitv la Dacia 1310 pe care o are de zeci de ani. „Mi-am făcut încălzire centrală în casă, am izolat pereţii, mi-am pus geamuri termopan, mi-am cumpărat lemne, mi-am pavat curtea şi aşa am reuşit să stric aproape jumătate din banii primiţi”, a povestit Ioan Hedrea.

Din banii rămaşi, bărbatul vrea să-şi schimbe acoperişul casei pentru că ţiglă este deja distrusă. Arădeanul va împărţi banii şi cu fiul său.

Invidia naşte vorbe în sat

Invidioşii localităţii Şagu, cei care nu au avut norocul ca viitoarea autostradă Arad-Tim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 42 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°