Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Lucrările de modernizare a pieţei din cartierul Micro 5, întârziate de accidentarea unui copil

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 ·

Se apropie iarna, iar comercianţii de legume şi fructe din cartierul Micro 5 mai au mult de aşteptat până când îşi vor putea vinde marfa la adăpostul unei pieţe. Autorităţile locale au demarat în vară lucrările de modernizare a pieţei de cartier, însă finalizarea lor este amânată continuu. Primele probleme au apărut în luna august, la o lună după demararea lucrării. Un copil care se juca în şantier s-a rănit printre schelele lăsate de muncitori. Poliţiştii au pornit o anchetă, care a durat aproape o lună de zile iar în această perioadă, lucrările au fost sistate. „A fost o problemă la începutul lucrării. Nu a fost grav însă ancheta ne-a dat peste cap tot calendarul” , ne-a declarat Cornel Diaconiţă, directorul societăţii Pieţe, Târguri şi Oboare Buzău.

Lucrările la piaţa din Micro 5 au fost reluate la sfârşitul verii, însă la scurt timp au apărut noi probleme. Proiectul noii pieţe prevede ca o parte din standuri să aibă geam gen vitraliu şi deocamdată întârzie licitaţia pentru desemnarea celui care se va ocupa de montarea lui.

Conducerea societăţii care administrează piaţa din Micro 5 este de părere că lucrările vor fi terminate până la începutul iernii. „Termenul iniţial era de 60 de zile însă cred că abia la sfârşitul lui noiembrie se va putea intra în ea” , ne-a spus Diaconiţă.

Deocamdată, comercianţii care aveau tarabe în piaţă au fost mutaţi pe un trotuar din apropiere, unde îşi vând marfa în continuare. Sunt extrem de nemulţumiţi de întârzierie survenite. „Ne-am înfofolit noi când a fost foarte frig însă dacă ne apucă iarna ce ne facem”, se plânge Maria Costea, producător agricol.

Piaţa din Micro 5 va fi închisă complet, va avea 15 tarabe pentru legume şi fructe şi 12 chioşcuri pentru mărfuri industriale, închiriate cui peste 25 de lei metrul pătrat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 10 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 6 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 6 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 13 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 3 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 9 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Vestea anunțată de ministerul Finanțelor. Sunt 4 miliarde de euro

Gandul acum 7 ore
Ministerul Finanțelor anunță că a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euro-obligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°