De la afecţiunile pielii la malformaţiile congenitale ale inimii, celulele stem din sângele placentar tratează peste 75 de afecţiuni grave, susţin specialiştii. Au început să fie utilizate cu aproximativ 20 de ani în urmă şi, până în prezent, au fost descoperite o multitudine de avantaje ale păstrării celulelor stem din sângele placentar.
Tratează mai multe forme de cancer
Leucemia acută şi cronică, limfomul Hodgkin şi non-Hodgkin (mai multe forme de cancer limfatic) şi malformaţiile cardiace sunt doar o parte dintre afecţiunile ce pot fi tratate cu ajutorul celulelor stem recoltate din sângele placentar.
Studiile realizate în domeniu au scos la iveală că aceste celule ar putea fi utilizate şi în cazul afectării coloanei vertebrale, în cazul unor afecţiuni grave ale vaselor de sânge şi ale inimii, în cazul cancerului mamar, bolii Parkinson şi în maladia Alzheimer. Şi talasemia ar putea fi tratată cu ajutorul acestui tip de celule stem.
Se recoltează foarte uşor
Cordonul ombilical al nou-născutului este singura sursă de celule stem din care acestea se pot colecta prin metode non-invazive.
Mai precis, în momentul în care copilul vine pe lume, în cordonul ombilical şi în placentă rămâne o cantitate considerabilă de sânge bogat în celule stem. Recoltarea acestora constă de fapt în colectarea sângelui din cordonul ombilical, fără a pune în pericol siguranţa mamei sau pe cea a bebeluşului.
Avantaje faţă de celulele din măduvă
Celulele stem din sângele placentar pot fi utilizate chiar în cazul donatorului, dar pot fi folosite şi de alte persoane care
au nevoie de un transplant de astfel de celule.
De fapt, celulele din sângele placentar sunt mai avantajoase decât celulele stem din alte surse, deoarece pot fi folosite şi în cazul unei co