Becali
Gigi Becali s-a săturat să mai fie înjurat pe banii lui și a luat măsuri dure. Adică a închis peluza și i-a trimis pe fani acasă, drept pedeapsă că aceștia îi cer – tot mai insistent și mai colorat – să vândă clubul. Numărul proscrișilor a ajuns la 2700 și va continua să crească. Ghencea va arăta în curând ca o școală pe timp de vacanță sau, mai degrabă, având în vedere aplecările religioase ale patronului (și evidenta lipsă de aplecare către educație), ca o biserică noaptea.
Principalii perdanți sunt Bănel, Kapetanos și compania, handicapați de lipsa celui de-al doisprezecelea jucător. În îngâmfarea lui, Gigi crede că țara e doldora de suporteri gata să scandeze “Hai Steaua” în fiecare dumincă (mai crede și că România e plină de oameni nerăbdători să îl aleagă președinte, dar asta e altă poveste) și că cei 2700 care-l contestă sunt miezul stricat. Eroare! Or fi fiind susținători ai Stelei prin Horezu, Aiud sau Călărași, dar ei simpatizează cu echipa doar din fața televizorului. Au pe perete, drept trofeu, un steguleț de la singurul meci al Stelei la care au asistat, iar cei mai mulți abia știu că Argăseală e un om, nu o substanță cu care se tratează blănurile.
Nu e greu de înțeles că, între dizidenți, se află adevărații fani ai echipei, oamenii care au purtat fularul roș-albastru la gât pe ploaie și pe ninsoare. Posibil ca ei să fie slobozi la gură și puși pe gâlceavă, dar ce poți să le ceri, la ce patron are Steaua? Sau la ce președinte are România?
Știți vorba aceea: când trei oameni îți spun că ești beat, te duci și te culci. Când 2700 de fani îți zic că tu ești miezul stricat al Stelei, vinzi clubul și de apuci de altceva. De cumpărat și vândut parcele sau, și mai bine, de oierit. Becali
Gigi Becali s-a săturat să mai fie înjurat pe banii lui și a luat măsuri dure. Adică a închis peluza și i-a trimis pe fani acasă, drept pedeapsă