Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: cel puţin 25 de morţi în coliziunea a două trenuri, potrivit unui nou bilanţ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 octombrie 2009 · ·

Cel puţin 25 de persoane au murit şi 55 au fost rănite într-o coliziune produsă sâmbătă între două trenuri de pasageri circulând pe aceeaşi linie în guvernoratul Gizeh, la sud-vest de Cairo, potrivit unui nou bilanţ anunţat de poliţia egipteană, transmit AFP şi AP.

Update 23.54 Potrivit unui nou bilanţ anunţat de poliţia egipteană, cel puţin 25 de persoane au murit şi 55 au fost rănite.

Un precedent bilanţ era de 15 morţi şi 24 de răniţi.

Coliziunea s-a produs la Al-Ayyat, în Gizeh, la circa 40 de kilometri sud-vest de Cairo. Cele două trenuri circulau pe aceeaşi cale ferată în acelaşi sens. Unul dintre ele l-a izbit pe celălalt în timp ce ele se îndreptau spre Egiptul de Sus.

Primul tren, care se îndrepta spre Sayum, 100 de kilometri sud de Cairo, s-a oprit în mod neaşteptat şi al doilea, care venea de la Cairo în direcţia Assiut , 400 de kilometri sud de Cairo, şi-a continuat drumul normal fără să încetinească şi l-a percutat pe celălalt.

Egiptul deţine un record de slabă siguranţă pe căile sale ferate şi în fiecare an se produc mai multe accidente fatale, de care sunt făcute răspunzătoare de obicei echipamentele prost întreţinute.

Cel mai mare dezastru feroviar a avut loc în februarie 2002, de asemenea la Al-Ayyat, când un tren care se îndrepta spre sudul Egiptului a luat foc, omorând 363 de oameni.

În iulie 2008, cel puţin 20 de persoane au fost ucise în coliziunea dintre un tren şi un autobuz în apropiere de oraşul Marsa Matruh din nord-vestul ţării, şi în august 2006, cel puţin 58 de egipteni au murit şi 144 au fost răniţi în coliziunea dintre două trenuri circulând pe aceeaşi cale ferată, precizează Agerpres.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 48 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

„O a doua Ucraină”. Zaharova acuză Occidentul că vrea să transforme Moldova într-o bază NATO pentru confruntarea cu Rusia

HotNews acum 29 minute
Ţările occidentale pregătesc pentru Republica Moldova rolul unei a „doua Ucraine”, a declarat joi, fără a prezenta nicio dovadă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de agenția de presă EFE, conform Agerpres. „

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°