Spectacolul politic de prost gust la care asistăm de ceva vreme a scârbit pe mulţi români. De dimineaţa şi până seara târziu, pe majoritatea posturilor de televiziune centrale avem parte doar de demagogie şi de gesturi ale căror motivaţii nu pot fi luate în considerare nici de un copil de grădiniţă.

Bătălia electorală, miza scrutinului prezidenţial şi orgoliile politice par să fi luat minţile politicienilor. Unicul ţel al acestora este de a pune mâna pe Palatul Cotroceni, iar pentru atingerea lui se pretează la orice. Într-un stat de drept, democratic, simplul cetăţean ar fi fost tentat să spere că, într-o bătălie acerbă precum cea la care asistăm acum, Parlamentul ar fi cel care să asigure un oarecare echilibru. Gândindu-se că fiecare parlamentar a fost ales uninominal, iar peste trei ani va fi nevoit să revină în colegiul pe care-l reprezintă, pentru a cere votul oamenilor de acolo, unii români au crezut că deputaţii şi senatorii lor vor lăsa sarcinile de partid deoparte şi vor acţiona după cum le dictează conştiinţa. Dar, oare, or avea conştiinţă?... În fine, renunţ la acest atribut... nu prea se potriveşte cu un parlamentar.

Şi cum spuneam, am crezut că jena de a da iarăşi ochii cu alegătorii îi va determina pe parlamentari să fie cumpătaţi şi să acţioneze în consecinţă într-un moment atât de delicat pe care-l traversăm. Dar, n-ai să vezi. De altfel, atitudinea multora din Parlament este explicabilă. Nu ştiu dacă cineva a avut curiozitatea să afle câţi din actualii deputaţi şi senatori sunt cei cu adevărat doriţi de români. Extrem de mulţi, unii dintre ei cu state vechi în Parlamentul României şi cu influenţe mari în formaţiunile din care fac parte, au obţinut mandatul sărind de pe locul doi sau trei al topurilor realizate de votul electoratului din colegiile respective. Şi atunci, de la un parlamentar de mâna a doua sau a treia ce pretenţii ai putea