Sunt locuri pline de istorie. Sunt edificii care ar spune trecătorului: „Opreşte-te şi reculege-te. Pe aceste locuri s-a aflat un palat de înaltă strălucire şi mândrie naţională“, asemenea Palatului Elise G. Alexandrescu de pe Calea Unirii, dacă flăcările nu l-ar fi răpit dintre podoabele oraşului. Rămân însă să spună povestea despre această minunăţie rândurile scrise în pagini de carte, astfel dezvăluindu-ni-se istoria Casei Lecca (Brăiloiu) sau a Caselor Beron (Veron).

Un palat în stil arhitectural german, dar cu multe elemente versaillene se înălţa cu multe decenii în urmă pe Uliţa Mare a Băniei. „Farul Craiovei“, cum era numit datorită luminilor pe care le răspândea, era loc al balurilor de binefacere, evenimente mai importante decât „întrunirile high-life“. Edificiul concura în vremea sa de glorie cu palatele şi casele Mihail Vorvoreanu, Drugă, Romanescu, Vrăbiescu, Bibescu, Săvoiu, Popp, Plessia.

Minunatul edificiu al Craiovei a fost ridicat sub veghea şi „înclinarea către frumos a luminatei proprietare temeinic instruită şi cu priviri scrutătoare în marea trezorerie a arhitecturii şi artei apusene, Elise G. Alexandrescu“, după cum frumos nota Alexandru Firescu. În sălile Palatului Elise aveau loc „audiţii încântătoare“, cum le numea într-o însemnare Constantin Argetoianu, în vreme ce Maria Georgescu Bălăceanu povestea cum în acest palat cu 36 de încăperi, turnuri şi turnuleţe, Elise G. Alexandrescu primea adesea şcolari premianţi de la orfelinatele şi şcolile primare, iar la concertele săptămânale erau invitaţi elevii de la „Carol I“, „Ştefan Velovan“ şi Arte şi Meserii cu aptitudini artistice deosebite.

Minunatul edificiu are însă o poveste cu final trist: „Palatul de pe Calea Unirii a servit până în 1944 ca lăcaş al Cercului Militar teritorial, când flăcările l-au răpit dintre podoabele oraşului şi l-a înscris, nepieritor, cu atât mai m